in

Băsescu poate sta liniștit. Grecia iertată de 50% din datorii



Președintele Traian Băsescu poate uita de teama pe care și-o manifesta într-un discurs de la începutul acestei săptămâni, legată de faptul că orice întârziere a unei decizii europene în privința Greciei, poate scufunda România în zona de risc. Miercuri seara liderii europeni au decis să sprijine statul elen.

Summitul zonei euro s-a încheiat în noaptea de miercuri spre joi cu o colecție importantă de măsuri pentru soluţionarea crizei europene, între care reducerea cu 50% a datoriei Greciei faţă de creditorii privaţi şi întărirea Instrumentului European de Stabilitate Financiară (FESF).

Sprijin pentru Grecia

Cel mai afectat stat european de criza economică, Grecia va fi iertată de 100 de miliarde de euro datorie. Băncile şi fondurile de investiţii private au acceptat să renunţe voluntar la 50% din creanţele lor asupra datoriei Greciei până în 2020. Cu începere din ianuarie 2012, ele vor schimba obligaţiunile elene pe care le deţin cu unele a căror valoare va fi diminuată cu jumătate, din datoria Greciei, în prezent de 350 miliarde de euro.

Recapitalizarea băncilor: acord pe 109 miliarde de euro

Liderii UE au convenit de asemenea și recapitalizarea, cu 106 miliarde de euro, a băncilor europene afectate. Băncile vor fi astfel obligate să atingă o rată superioară de capital de 9% până în iunie 2012. Această influiență de capital era necesară pentru a reda credibilitatea pieţelor în sistemul bancar din Europa. “Recapitalizarea băncilor este o problemă care afectează toate statele membre. Iar ea vine la pachet cu restul de măsuri economice. Independentă nu ar avea nicio șansă de succes”, a spus ministrul polonez de finanțe Jan Vincent-Rostowski, după încheierea primei părți a summitului european.

Fond de salvare al zonei euro de un trilion de euro

Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (FESF) sau Fondul European de salvare se va mări de patru-cinci ori, ajungând la suma de aproximativ 1.000 de milliarde de euro. FESF a mai rămas cu 250-275 de milliarde de euro din suma inițială alocată de 440 de milliarde de euro, după ce a oferit sprijin Irlandei și Portugaliei.

Fondul, care va deveni un instrument de salvare al economiilor lovite de criza datoriilor suverane, trebuia mărit şi din cauza problemelor economice ale Italiei şi Spaniei. În finalul summitului, liderii UE au decis ca întâlnirile dedicate zonei euro să aibă loc de două ori pe an și ca în următoarea să se discute o schimbare a tratatului UE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De pe ringul de box în ringul afacerilor

Nu-mi pot permite un avocat… sau pot? -costurile unei acţiuni în justiţie-