in

Campania împotriva românilor din UK își arată “roadele”

Româncă de 63 de ani terorizată de vameșii britanici

Vine de 17 ani în Marea Britanie, pentru a-și vizita fiica, dar niciodată nu a fost tratată astfel la vamă, nici pe vremea când România nu era în UE. O femeie de 63 de ani îi acuză pe vameșii britanici, de pe aeroportul Durham Tees Valley că au hărțuit-o, au înjurat-o și au tratat-o ca pe o infractoare, deși nu le-a dat niciun motiv ca să se poarte urât cu ea.



Ecaterina Ciochindă mergea să își viziteze fiica și nepoții, în orașul Darlington, din nordul Angliei. Fiul său, Gabriel, medic dentist în București, a povestit pentru ziarul Libertatea că, Ecaterina a ajuns în aeroport pe 31 martie. Acolo, a spus el, ofiţerul i-a scanat documentul, apoi a chemat pe cineva care a interogat- o pe româncă: “a întrebat-o prima dată de ce a venit în Anglia. Apoi

unde stă şi încă altceva, dar mama n-a înţeles. Oricum, până anul acesta nu i s-au pus întrebări. La finalul controlului doar i se zicea «Să aveţi o călătorie plăcută! »”. Conform cotidianului Libertate, femeia a fost lăsată să treacă mai departe, iar alţi vameşi au chemat-o în biroul de verificare a bagajului de mână. “Ca să ajungă în Anglia, mama a avut escală în Amsterdam, plus vama din România. Deci ce-ar fi putut să fie suspect cu bagajul ei?”, se întreabă, retoric, Gabriel.

Luată cu salvarea de pe aeroport

Femeia, spun jurnaliștii de la Libertatea, a fost lăsată din nou să plece, ajungând, într-un final, la banda de bagaje de cală. “Acolo au trimis pe cineva s-o supravegheze. Mi-a spus că au stat cinci agenţi de securitate la câţiva centimetri de ea, până i-a venit valiza, timp în care au tot interogat-o şi-au şi înjurat- o! Mama era tratată ca o infractoare”, a declarat Gabriel Ciochindă. Femeia şi-a sunat apoi fiica, pe Daniela, spunându-i că nu înţelege ce i se întâmplă, mai ales că nu ştie engleza.

Deşi Daniela a solicitat apoi să poată intra ca să traducă întrebările agenţilor de securitate, nu i s-a permis. Mai mult, paznicii au început să-i desfacă bagajele, iar femeii i s-a făcut deodată rău. “S-au deschis apoi uşile, iar sora mea a văzut-o pe mama leşinată, întinsă pe podea. Cei cinci agenţi erau în jurul ei şi râdeau. Nimeni nu a intervenit. Daniela a sunat la ambulanţă, deşi aeroportul are un serviciu de prim ajutor. Mai mult, mama, care e hipertensivă, avea tensiunea foarte mare, 22 cu 11!”

Plângere împotriva vameșilor britanici

Ambulanţa care a venit la aeroport, chemată de fiica Ecaterinei Ciochindă, a transportat-o pe femeie la Darlington Memorial Hospital.

“A fost internată la Terapie Intensivă, medicii spunând că era inconştientă şi că şocul a fost unul puternic. După opt ore, au externat-o”, a mai spus Gabriel pentru Libertatea. Mama lui a
ieşit din spital luni, iar de la aeropot i s-a spus că i s-au controlat bagajele pentru că era suspectată că face trafic de ţigări.

“E inadmisibil aşa ceva! Să-ţi scuzi nesimţirea spunând că o femeie de 63 de ani transportă ţigări. În bagaje avea jucării pentru nepoţi şi iepuraşi din ciocolată pentru Paşte!”, a mai spus Gabriel Ciochindă. Conform Libertatea, familia Ecaterinei Ciochindă a depus, ieri, reclamaţii împotriva angajaţilor de pe aeroportul Durham Tees Valley, la poliţia britanică, dar şi la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi la Ambasada României la Londra.

“Tot ce vreau să obţin acum de la ei sunt imaginile de pe camerele de supraveghere. Vreau să am probele şi vreau să-i dau în judecată”, a mai spus indignat Gabriel Ciochindă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ponta: Kovesi, propunerea pentru şefia DNA

Est europenii, acuzați că pescuiesc ilegal și vânează lebede cu arbaleta