in

Cei care sosesc în Marea Britanie vor trebui să prezinte un test COVID negativ

Guvernul britanic a anunțat pe 8 ianuarie că toți cei care sosesc în Anglia, inclusiv cei care locuiesc în această țară, vor trebui să prezinte un test COVID negativ, efectuat în termen de 72 de ore înaintea deplasării.

Măsura va intra în vigoare de săptămâna care urmează, scrie The Guardian.

Totodată, chiar dacă au un rezultat negativ, persoanele din țările cu risc ridicat vor trebui să continue să se auto-izoleze timp de zece zile, a precizat executivul de la Londra într-un comunicat.

Această măsură are ca scop protejarea populației Marii Britanii „împotriva noilor tulpini de coronavirus precum cele apărute în Danemarca și Africa de Sud”.

Pe lângă carantină, „testarea înaintea plecării va oferi o linie de apărare suplimentară, ajutându-ne să controlăm virusul, pe măsură ce vom administra vaccinul în mod susținut, în următoarele câteva săptămâni”, a adăugat ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps.

Testele COVID devin OBLIGATORII pentru cei care vin în Marea Britanie. Nu veți putea urca în avion fără un test NEGATIV

Marea Britanie este țara europeană cu cel mai mare număr al deceselor provocate de COVID-19. Peste 78.500 de morți au fost înregistrate oficial, de la începutul pandemiei de coronavirus.

Strategia guvernului britanic de combatere a epidemiei se bazează în principal pe izolare, care a început miercuri, 6 ianuarie, în Anglia, și pe administrarea accelerată a celor două vaccinuri autorizate, Pfizer/BioNTech şi Oxford / AstraZeneca.

Persoanele care sosesc cu trenul, feribotul sau avionul vor trebui să aibă un test negativ, înainte de îmbarcare și pot fi supuse controlului la sosire. În cazul nerespectării acestor reglementări, există riscul unei amenzi imediate de 500 de lire sterline.

Sunt prevăzute și excepții, în special pentru transportatorii rutieri și copiii cu vârste sub 11 ani. La sfârșitul lunii decembrie, autoritățile britanice au restricționat sosirile din Africa de Sud, unde a fost identificată o nouă variantă a coronavirusului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Aproape 3% din populația Londrei, infectată cu noua variantă a coronavirusului

Un val de aer arctic lovește Marea Britanie. Temperaturi mai mici de -15 C