in

Lider AUR, candidat la Camera Deputaților, judecat pentru furturi din bancomate. Doi ani cu suspendare pentru violență: „L-am urecheat puțin”

Ioan Mihai Lasca a deschis lista pentru Camera Deputaților a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Bihor, unde formațiunea sa a obținut 9%. Bărbatul de 40 de ani, care are toate șansele să devină deputat, este judecat în două dosare penale. Luna trecută, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru lovire. În 2019, instanța a instituit un ordin de restricție împotriva sa, la cererea fostei iubite.

În anul 2016, în luna februarie, procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Ioan Mihai Lasca, alături de alte 13 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, punerea în circulație de valori falsificate, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin transmiterea neautorizată de date de identificare. El a fost arestat, în 2013, în acest dosar, scrie G4Media.

Românii din diaspora au votat masiv AUR. USR PLUS, pe primul loc în străinătate

În rechizitoriul procurorilor se precizează că, „începând cu anul 2012, membrii grupului infracțional au desfășurat atât în România, cât și în state ale Uniunii Europene, respectiv Cehia, Olanda și Germania, activități de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a cardurilor folosite la ATM-uri de clienții diferitelor bănci din țările mai sus-menționate), precum și activități de retrageri de numerar sau achiziționări de bunuri de la societăți comerciale prin folosirea de carduri contrafăcute”.

În prezent, dosarul se află pe rol la Curtea de Apel Oradea. „Am fost arestat în baza unor acuzații mincinoase. În cei șapte ani de când am fost arestat, dosarul a fost trimis de 2-3 ori înapoi la Parchet și în cazul meu s-au clasat acuzațiile referitoare la ATM-uri. Au interpretat eronat niște convorbiri telefonice și acum mă acuză că am înlesnit trecerea frauduloasă a frontierei pentru niște studenți negri, lucru fals”, a declarat Lasca pentru G4Media.ro.

În dosarul penal în care a fost condamnat luna trecută la doi ani de închisoarea cu suspendare, Lasca este acuzat că l-a lovit pe un bărbat care avea o relație cu fosta sa iubită.

„A fost o condamnare politică, mi-au dat pedeapsă că l-am urecheat puțin, este aberant”, a declarat Ioan Mihai Lasca. În septembrie 2019, liderul AUR Bihor apărea din nou pe masa judecătorilor, în urma unui ordin de protecție împotriva sa, la solicitarea unei foste iubite.

Lasca a fost obligat la păstrarea unei distanțe minime de 200 de metri, timp de o lună, față de femeie și locul ei de muncă. Ioan Mihai Lasca este cunoscut în Bihor drept cel care organizează „proteste anti-măști”, iar la astfel de evenimente, el a declarat că „masca e toxică”, „Covid e o înșelătorie mondială” și s-a oferit să stea 48 de ore într-un salon cu bolnavi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cum va arăta cardul de vaccinare anti-COVID din Marea Britanie și cum va fi folosit. Va fi obligatorie vaccinarea în Regatul Unit?

Premierul Ludovic Orban a anunțat că demisionează: „Am luat decizia să-mi depun mandatul”