Liderii Uniunii Europene amenință Marea Britanie cu excluderea pe 1 iunie, în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă acordul Brexit și refuză participarea la scrutinul europarlamentar, arată un proiect de document UE.
Potrivit proiectului elaborat înaintea summitului extraordinar al Consiliului European programat miercuri, 10 aprilie, liderii Uniunii Europene ar accepta „amânarea Brexit pentru a permite ratificarea Acordului” de retragere a Marii Britanii din Blocul comunitar.
Liderii UE vor impune astfel guvernului May obligația de a nu afecta activitatea instituțiilor europene.
„În cazul în care Marea Britanie este încă membră a UE în perioada 23-26 mai 2019 și dacă nu a ratificat Acordul de retragere din UE până pe 22 mai 2019, națiunea britanică va trebui să participe la scrutinul pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, în conformitate cu reglementările comunitare. Dacă Marea Britanie nu va îndeplini această obligație, retragerea din UE se va produce pe 1 iunie 2019”, se arată în proiectul de document, obtinut de agenția de presă Reuters.
„Uniunea Europeană reiterează că proiectul de Acord Brexit nu poate fi renegociat” și că, până la ieșirea din UE, „Marea Britanie va fi membru cu drepturi și obligații depline”, precizează proiectul de document.
Membrii Camerei Comunelor au aprobat, marți seară, un proiect prin care îi acordă premierului Theresa May mandatul de a cere amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie.
Proiectul a fost aprobat cu 420 de voturi pentru și 110 împotrivă.
Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Bruxellesul a amânat producerea Brexit până pe 12 aprilie în cazul în care Camera Comunelor nu va adopta proiectul de acord. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă pe 22 mai.
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan iniţial al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.