in

Marea Britanie, noi sancțiuni financiare împotriva Rusiei. Fosta soție a lui Putin, pe lista neagră

Marea Britanie, noi sancțiuni financiare împotriva Rusiei. Fosta soție a lui Putin, pe lista neagră

Marea Britanie a anunțat, vineri, 13 mai, noi sancțiuni financiare care îi vizează pe apropiații președintelui rus, Vladimir Putin.

Printre cei care au fost sancționați se numără și fosta soție a președintelui rus, Liudmila Putina, dar și verii acestuia, relatează The Guardian.

„Demascăm și țintim rețeaua umbrită care susține stilul de viață de lux al lui Putin și întărește menghina din cercul său interior”, a declarat ministrul britanic de externe, Liz Truss, într-un comunicat.

„Vom continua să impunem sancțiuni împotriva tuturor celor care ajută și susțin agresiunea lui Vladimir Putin până când Ucraina va învinge”, a mai transmis șefa diplomației britanice.

Marea Britanie anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei. Printre cei loviți este și măcelarul de la Bucea

Printre cei plasați pe lista sancțiunilor se află și fosta soție și fosta primă doamnă a Rusiei, Liudmila Putina. De asemenea, Mihail Şelomov, om de afaceri rus și vărul liderului de la Kremlin, este și el vizat de noile sancțiuni ale Marii Britanii. 

Potrivit ministerului de Externe de la Londra, stilul de viață luxos al liderului rus ar fi „finanțat de un cerc format din familie, prieteni și alte elite”, în condițiile în care bunurile deținute de Putin ar fi modeste, mai scrie sursa citată.

Sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei în Marea Britanie: „Nu ar trebui să facem afaceri cu această țară”

Lista rușilor sancționați de Marea Britanie numără până în prezent peste 1.000 de persoane și 100 de entități.

Ministrul de externe al Marii Britanii, Liz Truss, a precizat că sancțiunile internaționale împotriva Rusiei ar trebui ridicate numai atunci când toate trupele rusești pleacă din Ucraina. Ea i-a îndemnat pe omologii săi, la întâlnirea miniștrilor de externe G7, să se angajeze spre noi valuri de sancțiuni atâta timp cât trupele ruse rămân în Ucraina.


Marea Britanie, noi sancțiuni financiare împotriva Rusiei. Fosta soție a lui Putin, pe lista neagră…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Cazurile de hepatită la copii în Marea Britanie se înmulțesc

Cazurile de hepatită la copii în Marea Britanie se înmulțesc

Cetățenii ruși, sfătuiți să evite călătoriile în Marea Britanie

Cetățenii ruși, sfătuiți să evite călătoriile în Marea Britanie