in

Mii de medici pregătiți în Europa vor să plece din Marea Britanie după Brexit. „Nu mai suntem apreciați”

Asociația Medicală Britanică a anunțat că mii de medici calificați în țări din Uniunea Europeană vor să părăsească Marea Britanie după ieșirea din UE.

BMA a făcut un studiu care arată că 40% dintre medicii europeni se gândesc să părăsească Marea Britanie din cauză că nu se mai simt bineveniți aici.

Acest lucru ar însemna că 12.000 de medici au în vedere părăsirea Marii Britanii, ceea ce ar fi un dezastru pentru Sistemul Medical din Regatul Unit, avertizează asociația profesională.

Constatările BMA, citate de The Guardian se bazează pe un studiu făcut în rândurile a 1193 de medici din Spațiul Economic European care profesează în Marea Britanie, în spitalele NHS.

Young doctor thinking



Întrebați dacă se gândesc să plece din Marea Britanie în urma votului referendumului de anul trecut, 42% au spus da, 26% au spus nu, iar 23% spun că nu sunt siguri, în timp ce 106 nu au dat niciun răspuns.

„Sunt oameni care profesează în spitalele noastre și în cabinetele medicilor de familie, îngrijind pacienții vulnerabili din comunitate sau implicați în cercetări medicale vitale care ajută la salvarea de vieți omenești. Mulți sunt de ani de zile în serviciul de asistență medicală din Marea Britanie, așa că este extrem de neplăcut că atât de mulți doresc să plece”, a afirmat dr. Mark Porter, președintele consiliului BMA.

„La un momentul în care NHS este deja pe punctul de a se rupe și se confruntă cu lipsa de personal, acest lucru ar fi un dezastru și ar amenința calitatea actului medical. Dar nu este vorba numai de numere. Calitatea îngrijirii pacienților este îmbunătățită atunci când medicii au experiențe și expertize diverse”, a continuat dr. Porter.

Asociația Medicilor Europeni (AEM) are membri din toată Uniunea Europeană, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Cifrele arată că la acest moment, în Marea Britanie își desfășoară activitatea 280.932 de medici, potrivit registrului medical. Dintre aceștia, 177.912 (63%) au fost instruiți în Marea Britanie, 30.733 (11%) s-au calificat în țări din Spațiul Economic European, iar 72.287 (26%) sunt pregătiți în alte părți ale lumii, scrie The Guardian.

Potrivit publicației citate, medicii europeni se simt mult mai puțin apreciați acum, decât înainte de referendumul pentru Brexit.

Luciana Berger, membru al Partidului Laburist în Comisia de Sănătate din Camera Comunelor a declarat  cu privire la acest aspect: “Aceste cifre extrem de îngrijorătoare date de BMA arată contribuția enormă făcută de medici din UE, precum și riscul sever în cazul în care aceștia vor părăsi Marea Britanie, ca rezultat direct al Brexit.”

„Vrem să vedem că munca medicilor si asistentelor medicale instruiți în străinătate continuă, dar, în același timp, trebuie să arătăm foarte clar că dorim să le oferim studenților interni șansa de a fi medici, având în vedere popularitatea de lungă durată a unei astfel de cariere”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății Britanic.

Noul plan al Guvernului britanic: Să scape de medicii români

„Noi i-am gonit pe medici peste hotare!” O spune chiar un oficial român

Uluitor! Medicii din Marea Britanie cer promovarea fumatului

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vor să îi prindă Brexit-ul în Marea Britanie. Imigrația românilor în Regatul Unit a crescut peste așteptări

Vrea UE să destabilizeze Marea Britanie? Suma pe care ar avea de gând să o ceară liderii europeni ca factura pentru Brexit este ENORMĂ