in

Ministrul delegat pentru afaceri europene: „Brexit îi va afecta în mod special pe românii din Marea Britanie”

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba a declarat, luni, 26 august, că dosarul Brexit îi va afecta în mod special pe românii din Marea Britanie. Ciamba a mai spus că acțiunea diplomatică în ceea ce privește drepturile românilor, trebuie continuată și după Brexit.

“Subiectul Brexit începe să fie în prima linie și să nu uităm că nu este un subiect abstract, este un subiect care ne afectează pe toți și va afecta în mod special pe cetățenii români din Marea Britanie și acțiunea noastră diplomatică din timpul președinției trebuie continuată cu accentul de a păstra ce am obținut atunci, de a păstra această conservare drepturilor cetățenilor români care a fost obținută pe durata președinției. Dosarul Brexit este unul dintre dosarele cele mai importante din punct de vedere al României. Va fi important să vedem cu vom evolua negocierile în perioadele următoare, dar trebuie să ne asigurăm că prin acțiunea noastră, nu numai la nivelul comisiei, nu numai la nivelul consiliului, dar și la nivelul țărilor membre, drepturile cetățenilor români vor fi respectate” , a declarat George Ciamba, ministrul delegat pentru afaceri europene, în cadrul RADR (Reuniunea Anuală a Diplomației Române).

George Ciamba a ținut să precizeze că primul mandat la președinția Consiliului UE a fost cel mai important proiect.

“Anul 2019 este anul în care reperele viziunii și acțiunii noastre diplomatice și în egală măsură perspectivele au fost semnificativ marcate de provocările și rezultate primului mandat la președinția Consiliului Uniunii Europene. Președinția a fost un nou exercițiu intens. Primul mandat a fost cel mai important proiect”.

De asemenea, în cadrul RADR, George Ciamba a vorbit și despre aderarea României la spațiul  Schengen.

“Plusul de încredere dobândit în urma unei președinții de succes a Consiliului Uniunii Europene poate să accentueze o legitimitate a unor obiective importante, reamintesc aderarea la Schengen, la găzduirea unei agenții europene și al rolului pe care îl joacă România în noul peisaj instituțional european. La finalul mandatului de președinție, am convingerea că România și-a întărit profilul la nivel european, a devenit o voce mai puternică și mai relevantă”.

Sursa: businessexpress.ro

Elevi români, hărțuiți la școli din Marea Britanie: „Strigau după mine «Ukip» și că ar trebui să mă întorc la mine în țară”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Guvernul a decis: 20 de ani de închisoare pentru omor calificat

Ce spune primarul din Iași despre românii din diaspora: „Fetele se prostituează, tinerii ajung sclavi”