in

Nu câștigi 35.000 de lire sterline pe an, pleci din Marea Britanie! Poate fi valabil și pentru români din 2017

O nouă regulă anti-imigrație va afecta sute de mii de rezidenți din Marea Britanie, începând din 2016 și ar putea produce efecte și în rândurile cetățenilor UE din 2017.

Din aprilie 2016, lucrătorii imigranți care au mai mult de cinci ani în Regatul Unit trebuie să câștige cel puțin 35.000 de lire sterline pe an, în caz contrar riscă să fie deportați.

În cazul în care cetățenii britanici vor decide ca țara să părăsească Uniunea Europeană, în urma referendumului din 2017, este posibil ca această regulă să îi afecteze și pe europenii care vor să muncească aici.



Potrivit The Guardian, această politică anti-imigrație a fost anunțată de ministrul de Interne, Theresa May, încă din 2012. Intrarea în vigoare a legii care prevede un plafon minim de salariu pentru imigranți a fost criticată de Colegiul Regal al Asistentelor Medicale (Royal College of Nursing).

Reprezentanții acestei asociații spun că o asemenea măsură va duce la haos în sănătate, din cauză că asistentele medicale nu au cum să ajungă la un salariu atât de mare, iar cele mai multe angajate din sistem vin din afara Regatului Unit.

35.000 de lire sterline pe an câștigă salariații din sistemul financiar sau cei din industria IT, se mai arată în The Guardian, însă măsura îi va afecta pe majoritatea lucrătorilor imigranți.


Standard & Poor’s: Băncile vor pleca din UK dacă se va vota pentru părăsirea Uniunii Europene

Proiectul referendumului pentru ieșirea din UE a ajuns în Camera Comunelor. Hammond: „O decizie istorică”

Numărul românilor și bulgarilor din UK, dublu față de anul trecut. Migrația netă a crescut cu 39%

Nu ai slujbă și nu cunoști engleza, nu primești ajutor pentru locuință

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Este oficial! Chiriile din Marea Britanie – cele mai scumpe din Europa

Daily Mail: Românii dorm în stradă la câțiva metri de Palatul Reginei