in

Peste 435.000 de români din Marea Britanie au aplicat pentru rezidență înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană

Peste 435.000 de români din Marea Britanie au aplicat pentru rezidență înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, al doilea cel mai mare număr în rândul cetățenilor din statele membre ale UE, după polonezi, care au depus 512.300 de cereri, anunță MEDIAFAX.

Pe al treilea loc sunt italienii, cu 291.000 de cereri, scrie Press Association.

Românii sunt europenii cei mai numeroși din Londra, cu 163.000 de conaționali care locuiesc acolo.

Alte două comunități numeroase de români sunt în Birmingham și în estul Angliei.

Toți cetățenii europeni care locuiesc în Marea Britanie au termen până la sfârșitul anului 2020 să depună cerere de obținere a statutului care le va permite să locuiască și să muncească acolo și după Brexit.

Până la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut au fost depuse 2.756.100 de astfel de cereri, iar 2.450.100 dintre ele au primit aprobarea autorităților. Doar șase cereri au fost respinse, în cazul unor persoane care figurau ca infractori.

Potrivit The Guardian, aproximativ 900.000 de cetățeni din state ale Uniunii Europene aflați în Marea Britanie nu au depus cereri pentru reglementarea situației lor după retragerea țării din UE.

Ministrul securității din Marea Britanie, Brandon Lewis, a indicat că cetățenii UE ar putea fi deportați dacă nu depun cerere de a rămâne în țară până la termenul din decembrie 2020.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Festivalul de iarnă ”Together in Brent”

Român de 28 de ani, plecat pentru o viață mai bună în Anglia, a murit. Medicii englezi nu l-au mai putut salva