in

Premieră în justiția română. Înalt prelat ortodox, pus sub învinuire de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului.

Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

luare de mită

– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată

Printre măsurile impuse se află și aceea ca Teodosie Petrescu să nu desfășoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhiei Române, Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși, informează Agerpres

Inculpatului Petrescu Teodosie i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.



Foto: Adevarul.ro

DNA precizează următoarele:

“În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalți inculpați au folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.

În declarațiile prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafețe agricole având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezent în cuprinsul declarațiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) și cerințele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației și pentru activitatea agricolă pe care o desfășoară.

Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plățile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).

În primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro.

Banii respectivi au fost primiți în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de Arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remunerație legală pentru activitatea pe care o desfășura într-o parohie.”

CITITI MAI MULT:

Dosarul alegerilor din 2014. DNA cere anchetarea fostului ministrul de Externe Titus Corlățean

Ambasadorul britanic laudă lupta anticorupție: „DNA face o treabă bună”

Interpretă de muzică populară, şefă la Direcţia Anticorupţie din Guvern. Dragnea: “O recomandă vocea şi talentul”

Românii din Kent sunt așteptați la slujba de înviere la Biserica Ortodoxă din Canterbury

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexit, drum fără întoarcere. Procedura nu poate fi oprită

Ultimele audieri în dosarul Brexit. Înalta Curte din Londra decide dacă Guvernul poate trece peste Parlament