in

Părinții est-europeni, nemulțumiți de NHS și de sistemul educațional britanic



Părinții de naționalitate română, poloneză sau bulgară preferă să-și ducă copiii la doctor sau la dentist în țările de origine și consideră că sistemul educațional britanic nu e eficient, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Strathclyde University referitor la migrația copiilor citat de publicația The Telegraph.

Părinții est-europeni preferă ”vacanțele medicale” în țările de origine din cauza listelor lungi de așteptare ale NHS. Pe langă sistemul național de sănătate, aceștia sunt dezamăgiți și de sistemul educațional britanic, considerând că școlile britanice nu le solicită suficient copiii din punct de vedere intelectual.

Concluziile vin în urma unui studiu realizat pe parcursul a doi ani și jumătate, concentrat pe experiențele copiilor din Europa de Est ai căror părinți au ajuns în UK după extinderea Uniunii Europene.

Studiul mai relevă că, deși părinții au emigrat în căutarea unei vieți mai bune pentru copiii lor, mulți dintre aceștia s-au lovit de izolare și au avut de suferit din cauza distanțării de rude și de prieteni, dezvoltând, în unele cazuri, probleme emoționale serioase.

Aceeași cercetare a mai scos la iveală că imigrația susține destrămarea familiei, divorțul, existând o tendință în acest sens pentru că de multe ori bărbații sunt cei care au venit primii în Marea Britanie pentru a lucra, înaintea soțiilor lor.

Cercetători de la Strathclyde University au studiat viețile a circa 60 de copii, ai căror părinți s-au stabilit în diferite părți din Marea Britanie. Studiul a costat 230.000 de lire sterline și a fost sprijinit de Economic and Social Research Council.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Paradisul de sub pământ: “Obiectivul turistic nr. 1 al României”

Boris Johnson vrea să afle “De ce iau străinii toate locurile de muncă?”