in

Refugiați ucraineni respinși de britanici la granița cu Franța. Marea Britanie, acuzată de „lipsă de umanitate”

Refugiați ucraineni respinși de britanici la granița cu Franța. Marea Britanie, acuzată de „lipsă de umanitate”

Ministrul de Interne francez, Gérald Darmanin, i-a transmis o scrisoare deschisă omologului său din Marea Britanie, Priti Patel, prin care critică „răspunsul total inadaptat” al autorităților britanice, dar și „lipsa de umanitate” în cazul unor refugiați ucraineni respinși de britanici la granița cu Franța.

Gestul oficialului francez vine în contextul în care aproximativ 150 de refugiați ucraineni care au dorit să meargă la rudele lor din Marea Britanie după ce țara lor a fost invadată de Rusia au fost obligați „să se întoarcă” și „să meargă la Paris sau la Bruxelles” pentru a obține vize la consulatele britanice, informează Agerpres.

Astfel, Darmanin a criticat „răspunsul total inadaptat” și „lipsa de umanitate” față de refugiații ucraineni aflați în dificultate. Potrivit acestuia, cel mai frecvent, refugiații sunt „femei cu copii mici, vârstnici sau persoane cu dizabilități”.

Oficialul spune că peste 400 de refugiați ucraineni au sosit la Calais de la începutul războiului.

De câteva zile, situația refugiaților ucraineni de la Calais este o sursă de dispută între Paris și Londra, însă relațiile dintre cele două țări sunt deja tensionate ca urmare a trecerilor ilegale de imigranți din ultimii ani dinspre Franța spre Marea Britanie.

Marea Britanie vrea să confiște averile oligarhilor ruși și să le dea refugiaților ucraineni

Guvernul de la Paris a anunțat joi, 3 martie, că Marea Britanie va înființa „un fel de consulat” la Calais, pentru a elibera vize pentru refugiații ucraineni.

„Devine imperativ ca reprezentanța voastră consulară, în mod excepțional și pentru perioada crizei, să poată elibera vize pentru reîntregirea familiei direct la Calais. Ar fi de neînțeles dacă s-ar desfășura întăriri consulare în acest scop în toată Europa și până în Ucraina și nu ar fi la fel cel mai aproape de frontierele voastre. Litoralul nostru au fost scena a prea multe tragedii umane”, a scris Darmanin în scrisoarea deschisă.

El a făcut referire la naufragiul unei ambarcațiuni cu imigranți care traversau Canalul Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie. Naufragiul, produs la finalul lunii noiembrie, a dus la decesul a 27 de imigranți, iar ministrul francez a cerut ca Marea Britanie „să nu adauge familiile ucrainene” pe lista victimelor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
Planul lui Boris Johnson pentru a-l opri pe Vladimir Putin să continue războiul din Ucraina

Planul lui Boris Johnson pentru a-l opri pe Vladimir Putin să continue războiul din Ucraina

Boris Johnson, acuzat că a intervenit pentru ca un oligarh rus să primească titlul de Lord

Boris Johnson, acuzat că a intervenit pentru ca un oligarh rus să primească titlul de Lord