Menu
in

Regina Marii Britanii, declarație ȘOCANTĂ: „Abia mă mai pot mișca”

Regina Elisabeta II a Marii Britanii a spus miercuri, 16 februarie, că îi este greu „să se miște”, la primul său angajament public după o întâlnire, în urmă cu opt zile, cu prințul Charles, testat apoi pozitiv pentru COVID-19, relatează news.ro.

Suverana i-a primit miercuri pe generalul-maior Eldon Millar, însărcinat cu legătura între regină și Forțele armate, și pe predecesorul acestuia, contraamiralul James Macleod, la castelul Windsor, la aproximativ 40 de kilometri de Londra, principala reședință a suveranei.

Într-o înregistrare video a întâlnirii, regina apare primindu-i în picioare, zâmbind, purtând o rochie cu model și cu un baston în mână

„Așa cum puteți vedea, abia mă pot mișca”, spune ea, arătând-și piciorul și mâna stângi.

Potrivit agenției britanice de presă PA, regina suferă de o ușoară ”rigiditate”.

Regina Marii Britanii a anunțat că Ducesa Camilla de Cornwall va fi regină după dispariția sa

În pofida acestor dificultăți, apariția suveranei, în vârstă de 95 de ani, care a petrecut o noapte la spital în toamnă, transmite astfel un nou semnal mai degrabă liniștitor cu privire la starea sănătății sale, într-un context încărcat pentru monarhia britanică.

Regina Elisabeta II a împlinit la 6 februarie 70 de ani de domnie, o longevitate fără precedent a unui monarh britanic.

Patru zile de festivități sunt prevăzute în vederea sărbătoririi Jubileului de Platină.

După ce s-a confruntat cu probleme de sănătate în octombrie, aparițiile suveranei au început să se rărească, însă palatul a anunțat recent o reluare a activităților publice.

Înaintea unei ceremonii, prevăzută la 29 martie, la abația din Westminster, în memoria prințului Philip, soțul său care a decedat anul trecut, regina urmează să participe la o recepție diplomatică la Windsor la 2 martie și la o ceremonie a țărilor Commonwealth, la 14 martie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version