in

Scandalul Partygate: Boris Johnson își cere scuze în Parlament. Se va vota pentru investigarea sa

Boris Johnson Parlament

Boris Johnson urmează să își ceară scuze pentru încălcarea propriilor legi din pandemie, atunci când va face prima declarație în Parlament de când a fost amendat de poliție.

Potrivit BBC, este de așteptat ca prim-ministrul să spună că nu a încălcat cu bună știință regulile la o petrecere a zilei sale de naștere, în 2020, sărbătorită la reședința sa din Downing Street nr. 10.

Partidele de opoziție l-au acuzat că a mințit Parlamentul după ce anterior a spus că nu au fost încălcate regulile lockdown.

Este de așteptat, de asemenea, ca acesta să îi îndemne pe parlamentari să se concentreze în schimb pe probleme precum creșterea prețurilor și războiul din Ucraina.

La ITV, liderul laburist Sir Keir Starmer a spus: „Nu doar că a încălcat regulile, ci a mințit publicul și a mințit Parlamentul în privința asta”.

Boris Johnson, primul prim-ministru britanic pedepsit de poliție: „Nu demisionez!”

De asemenea, el l-a acuzat pe premier că folosește conflictul din Ucraina drept „scut” pentru a-și păstra slujba, adăugând că consideră o astfel de tactică „destul de ofensivă”.

Boris Johnson se va confrunta cu un vot în Camera Comunelor pentru a se stabili dacă afirmațiile potrivit cărora i-a indus în eroare pe parlamentari în legătură cu petrecerile ar trebui investigate.

Președintele Camerei, Sir Lindsay Hoyle, a dat curs unei cereri din partea parlamentarilor opoziției pentru un vot ce va avea loc joi, 19 aprilie, arată Sky News.

El a decis, după ce a analizat problema, că liderul laburist Sir Keir Starmer ar putea depune o moțiune pentru dezbatere.

Cu toate acestea, este puțin probabil ca o astfel de mișcare să reușească, având în vedere majoritatea guvernului din Camera Comunelor.

Primul premier în exercițiu sancționat pentru încălcarea legii

Boris Johnson este primul premier în exercițiu al Marii Britanii care a fost sancționat pentru încălcarea legii când, împreună cu soția sa, Carrie, și ministrul de Finanle, Rishi Sunak, a fost amendat săptămâna trecută pentru că a participat la o petrecere organizată pentru el în iunie 2020.

În conformitate cu regulile guvernamentale, miniștrii sunt așteptați să demisioneze dacă înșală cu bună știință parlamentarii – și să corecteze cât mai curând posibil dacă spun din neatenție Parlamentului ceva fals.


…Scandalul Partygate: Boris Johnson își cere scuze în Parlament. Se va vota pentru investigarea sa…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

companii britanice

Brexit: Tot mai multe companii britanice își mută sediile în Uniunea Europeană

tânăr omorât în bătaie

Tânăr de 18 ani, omorât în bătaie de opt persoane în centrul orașului Liverpool