Scaunul de premier al lui Boris Johnson se clatină, după ce conservatorii au pierdut un loc foarte important în Camera Comunelor, scrie Daily Mail.
Premierul și șeful Partidului Conservator, Boris Johnson este contestat acum din interior, de liderii vechi, după ce Liberal Democrații au reușit o victorie importantă în North Shropshire, un fief conservator necucerit de aproape 200 de ani.
Rezultatul uimitor a alimentat o revoltă împotriva lui Johnson, care a suferit de curând și una dintre cele mai mari rebeliuni cunoscute vreodată în Camera Comunelor, din cauza măsurilor COVID votate săptămâna aceasta. La toate acestea se adaugă acuzațiile cu privire la organizarea unor petreceri în Downing Street, anul trecut, în timpul lockdown-ului.
Scaunul de parlamentar din North Shropshire rămăsese vacant după ce ministrul Owen Paterson a trebuit să demisioneze în urma unui scandal de lobby, în care a fost apărat chiar de premierul Boris Johnson.
Boris Johnson trebuie să demisioneze dacă se constată că a mințit cu privire la petrecerea de Crăciun
Acum, postul i-a revenit liberal democratei Helen Morgan, care ieșise pe locul trei la alegerile generale din 2019.
Deputatul conservator Roger Gale a spus că înfrângerea a fost un „referendum asupra performanței premierului” și că este la „ultimul avertisment” pe care acesta îl primește din partea partidului.
„Electoratul a vrut să transmită un mesaj foarte clar către Downing Street că este nemulțumit de conducerea acestui Guvern”, a declarat el pentru BBC Radio 4.
În discursul său după ce a fost desemnată câștigătoare, Helen Morgan, aleasă cu o majoritate de 5.925 de voturi, l-a acuzat pe Johnson că nu este „apt să conducă”, adăugând: „În această seară, oamenii din North Shropshire au vorbit în numele poporului britanic. Au spus tare și clar: „Boris Johnson, petrecerea s-a terminat”.
„Guvernul tău, condus pe minciuni și falsuri, va fi tras la răspundere. Va fi controlat, va fi contestat și va fi învins”.
…Scaunul lui Boris Johnson se clatină. Conservatorii pierd o circumscripție pe care o controlau de două secole…