Menu
in

Surse GUVERNAMENTALE: Noi restricții sunt iminente în Marea Britanie

Se așteaptă ca Guvernul de la Londra să introducă noi restricții care fac parte din Planul B foarte curând.

Două surse guvernamentale de rang înalt au declarat pentru Sky News că premierul are de gând să treacă la Planul B „încă din această săptămână”.

Planul B este conceput pentru a „preveni presiunea asupra NHS”, dar ar fi o decizie greu de luat pentru unii dintre membrii Partidului Conservator, în special pentru cei din Grupul de recuperare COVID, care sunt împotriva limitărilor libertăților.

Publicul va fi informat „în mod clar și urgent” despre necesitatea de a fi precaut pentru a ajuta la controlul răspândirii virusului.

Tulpina OMICRON: Guvernul britanic se pregătește să ceară din nou lucrul de acasă și să închidă birourile

Potrivit Planului B, în afară de purtarea măștilor de protecție în anumite locuri, s-ar reveni la lucrul de acasă.

Guvernul are, de asemenea, opțiunea de a impune obligativitatea certificatelor de vaccinare în anumite scenarii, arată Sky News.

Cazurile de infectare cu noua variantă de coronavirus Omicron sunt în creștere în Marea Britanie, iar oamenii de știință au avertizat cu privire la capacitatea NHS.

O sursă din Downing Street a declarat că încă „nu au fost luate decizii” cu privire la posibila impunere de noi restricții pentru a combate răspândirea coronavirusului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 4.2]
Exit mobile version