in

Trebuie să oprim imigraţia – spun ziarele şi politicienii



După ce Theresa May (foto) a spus ieri că Marea Britanie nu poate face nimic pentru a opri ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, politicienii şi ziarele britanice au intrat în panică.

Dailystar.co.uk – “Theresa May spune că nu poate opri imigranţii, britanicii sunt furioşi”

Express.co.uk: – “Trebuie să oprim imigraţia în masă ACUM”

Nigel Farage – “Dacă Marea Britanie nu îşi poate controla graniţele, trebuie să părăsească Uniunea Europeană”.

Pentru că valul de imigranţi nu poate fi oprit, Theresa May a spus că trebuie să analizeze ce anume îi face pe români şi bulgari să aleagă în primul rând Marea Britanie şi că acum va trebui să lupte pentru a face ţara ne-atractivă pentru imigranţi.

Un prim pas poate fi interzicerea folosirii sistemului public de sănătate (NHS) de către imigranţii fără locuri de munca. De asemenea, vor putea exista restricţii şi în ce priveşte educaţia şi sistemul de beneficii.

Britanicii sunt îngrijoraţi pentru că în câteva investigaţii publice s-a arătat că 133 de spitale nu fac verificări cu privire la drepturile pacienţilor de a fi trataţi gratuit, iar turismul medical a păgubit sistemul medical cu peste 40 de milioane de lire.

Un alt aspect de care britanicilor le este frică este afacerea “căsătoriilor aranjate”, astfel că oameni din ţări din afară UE vor plăti sume de bani românilor şi bulgarilor pentru a se căsători şi a beneficia de toate drepturile unui cetăţean al Uniunii – românii şi bulgarii vor fi dispuşi să o facă pentru sume mult mai mici decât ceilalţi.

Theresa May a insistat asupra faptului că ţinta sa cu privire la imigranţi a rămas, adică guvernul va încerca să reducă numărul lor de la 200.000 pe an la sub 100.000.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Victor Ponta vrea o revizuirea Constituţiei pentru a rezolva problema voturilor din străinătate

Număr de naşteri record în UK