in

Unele CERTIFICATE DE NAȘTERE românești sunt NULE potrivit noilor modificări legislative

Unele CERTIFICATE DE NAȘTERE românești sunt NULE potrivit noilor modificări legislative

În conformitate cu noile modificări legislative în materia actelor de stare civilă, sunt NULE acele certificate de naștere, de căsătorie sau deces care au fost plastifiate (cele care au fost introduse în folie de plastic în vid), precum și cele modificate sau completate fără drept.

Informația vine de la Alina Maftei, specialist CIS la University of Oxford care a publicat-o pe pagina sa de Facebook.

Dacă sunteți în posesia unor certificate plastifiate sau a celor de format vechi, se recomandă solicitarea unui duplicat (personal, cand vă deplasați în Romania sau prin intermediul Secției Consulare).

Pentru obținerea unui duplicat al certificatului de naștere, titularul se poate adresa Secției consulare din Londra, Consulatului General Manchester (manchester.mae.ro) sau Consulatului General Edinburgh (edinburgh.mae.ro).

Sediul consulatului din Londra, DOUĂ adrese: unde mergeţi în funcţie de serviciile prestate

Depunerea cererii se face numai pe bază de programare, de preferat, prin portalul extern al aplicației E-Consulat, la adresa https://www.econsulat.ro/ sau la sediul Secției Consulare.

Certificatele de naștere se eliberează numai la cererea titularilor lor.

Persoanele interesate trebuie să completeze cererea de obținere a actului, la care se adaugă copia pașaportului românesc sau a unui alt act de identitate.

Ambasadele și consulatele României transmit aceste cereri autorităților competente din România. Durata de procesare a acestor cereri este de aproximativ 6 luni.

Pentru informații suplimentare privind obținerea actelor din România vă puteți adresa Consulatului din Londra.


Unele CERTIFICATE DE NAȘTERE românești sunt NULE potrivit noilor modificări legislative…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 2.3]

Asistentul medical pervers din Anglia își anestezia pacientele, după care le agresa sexual

Asistentul medical pervers din Anglia își anestezia pacientele, după care le agresa sexual

Marea Britanie, tot mai aproape de recesiune. PIB-ul a înregistrat o scădere periculoasă în martie

Marea Britanie, tot mai aproape de recesiune. PIB-ul a înregistrat o scădere periculoasă în martie