in

Uniunea Europeană denunță o încălcare a Acordului Brexit. Proceduri legale împotriva Marii Britanii

Comisia Europeană ia în calcul lansarea a două proceduri contra Regatului Unit pentru încălcarea Acordului Brexit, după ce Londra a prelungit în mod unilateral o măsură vamală specifică pentru Irlanda de Nord, au anunțat vineri surse europene, citate de AFP, preluată de Agerpres.

Executivul UE a obținut în această săptămână sprijinul statelor membre după ce le-a informat despre intenția sa de a iniția aceste proceduri „săptămâna viitoare”.

Denunțând o „încălcare” a Acordului Brexit, Uniunea Europeană a promis să răspundă „cu mijloace legale”, la numai două luni după ce Regatul Unit a părăsit oficial piața unică europeană.

Conform surselor europene citate, Comisia intenționează să trimită o scrisoare de notificare oficială Londrei pentru încălcarea Protocolului privind Irlanda de Nord, inclus în Acordul de retragere a Regatului Unit din UE (Acordul Brexit) semnat la finalul lui 2019.

Marea Britanie: Exporturile către UE au scăzut cu peste 40% după Brexit

În cadrul celei de-a doua proceduri, Comisia Europeană ar urma să amorseze activarea mecanismului de reglementare a diferendelor prevăzute în tratate, pe motiv că Regatul Unit nu a respectat obligaţia de bună-credință în aplicarea tratatului.

Schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord sunt acoperite de articolul 16 (Protocolul privind Irlanda de Nord) al Acordului Brexit. Acest protocol a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare din 1998 şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menținerea regiunii în piața unică a UE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: A agresat două femei care urcau într-un autobuz. Le-a lovit și le-a mușcat

O crimă odioasă șochează Regatul Unit. Femeia a fost găsită ucisă după mai multe zile de căutări. Suspectul principal este un POLIȚIST