Menu
in

Zborurile din România către și dinspre Marea Britanie rămân suspendate. Următoarea revizuire, pe 29 iunie

Zborurile comerciale regulate dintre România și alte opt țări și teritorii rămân suspendate încă cel puțin șapte zile, conform deciziei luată de autoritățile române.

Zborurile către și dinspre Belgia, teritoriile franceze din Oceanul Indian și Marea Caraibilor, Iran, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA și Turcia rămân suspendate cel puțin până la 29 iunie 2020.

Vor exista zboruri de repatriere, tehnice, medicale și militare dintre România și țările și teritoriile menționate.

Pasagerii care zboară din țările care nu sunt incluse în lista celor din zona verde cu escală în țări din zona verde vor intra în carantină sau izolare la domiciliu, scrie boardingpass.ro.

Sute de români au fost repatriați în ultimele zile. Cei mai mulţi, din Marea Britanie

Luni, 22 iunie, autoritățile române au actualizat lista țărilor din zona verde însă cele opt țări enumerate au raportat mai mult de cinci cazuri noi de Covid-19 la un milion de locuitori și în concluzie nu au fost incluse în această listă.

Conform actualizării de luni, în lista țărilor din zona verde au fost incluse Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda și zona metropolitană a Franței, iar zborurile regulate către acestea sunt permise din 23 iunie. Următoarea actualizare a listei cu țările din zona verde va avea loc în 29 iunie.

Trafic infernal la frontiera de vest a României. Peste 4.200 de persoane au fost trimise să se autoizoleze după ce au intrat în țară

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version