În urmă cu șapte ani, Mihai Bica devenea primul român admis la Medicină, la prestigioasa Universitate Cambridge.
Anul acesta, scrie Republica.ro, Mihai s-a întors în țară, iar acum se pregătește să dea examenul de rezidențiat.
La Cambridge, Facultatea de Medicină durează 6 ani, dintre care primii trei sunt dedicați formării academice, iar ultimii trei formării clinice.
„Ce m-a șocat prima dată a fost că, față de cursurile colegilor mei, care erau la Medicină în România și făceau un curs de trei ore, eu aveam un curs de maximum 50 de minute. Progresul de la un curs la altul era imens, profesorul îți dedica chiar toată atenția lui, colegii erau deschiși la discuții, aveai cu cine să vorbești la un nivel foarte ridicat. Profesorul era un expert în acel domeniu – nu era un singur profesor care îți preda fiziologia de la începutul până la sfârșitul anului. Fiecare preda o parte, era expert absolut în domeniul acela și chiar simțeai că înveți de la cineva aflat în miezul problemei. Totodată calitatea suportului de curs era esențială”, explică el.
În anul al doilea, cel mai dificil de la Cambridge, Mihai a avut de scris câte 7-8 eseuri pe săptămână pentru care era nevoit să studieze noaptea
Încă de la început, studenților de la Cambridge le era pus în vedere că plagiatul este strict interzis și că fiecare informație folosită trebuie să aibă referințe corecte. Acesta a fost un alt lucru extrem de diferit față de România, unde un eseu însemna pentru el, în liceu, să printeze fragmente din Wikipedia pentru care primea apoi nota 10.
„Aduceau actori care să interpreteze pacienți și care să aibă tot felul de atitudini – zeflemitoare, agresivă, cu patologii psihiatrice. Vorbeai în fața tuturor, erai filmat, puteai să vizualizezi înregistrarea, primeai feedback, vedeai cum procedează și alții. Apoi progresai. În anul 6, erau discuții despre moarte, despre cum să îi spui unei rude că pacientul a murit, să-i spui cuiva că are cancer. Toate au o tehnică, sunt articole științifice de comunicare medicală care îți arată la ce cuvinte reacționează cel mai bine oamenii. La pacienții cu demență senilă erau framework-uri în care trebuia să îi abordezi și să îi reorientezi ca să poți să ai o conversație. Vorbeam despre consimțământ, comunicarea riscului, prezentarea de opțiuni, consiliere pentru schimbarea stilului de viață, cum convingi pe cineva să se lase fumat”, spune Mihai Bica.
După terminarea facultății, Mihai Bica a lucrat vreme de un an într-un spital din Anglia, care i-a permis să aibă și activitate de cercetare. „Aveam săptămâni, de luni până joi, în care lucram 13 ore și jumătate în fiecare zi, în care aveam și 130 de pacienți în grijă”
„Calitatea sistemului cade pe umerii doctorilor, care sunt de multe ori suprasolicitați, lucrează excesiv de mult. Aveam săptămâni, de luni până joi, în care lucram 13 ore și jumătate în fiecare zi, în care aveam și 130 de pacienți în grijă, eu singur. Sigur că aveai ajutor dacă aveai nevoie, dar eu mă descurcam. E un deficit mare de doctori și viața de doctor junior, până să îți obții specialitatea e foarte dificilă. Pentru că ei duc serviciul medical, în România e invers, medicii specialiști, medicii primari duc serviciul medical, rezidenții sunt și ei pe acolo. În Anglia, rezidenții sunt în spital non-stop, iar odată ce obții specialitatea ai un program oarecum mai lejer și cu mai puține gărzi”, explică Mihai Bica.
În anul 6, a avut o conversație cu un medic grec, care i-a mărturisit că, dacă nu ar fi soția și copiii săi, s-ar întoarce acasă, în Grecia, pentru că simte nevoia să îi trateze pe ai săi. Aceste cuvinte au rezumat o trăire pe care tânărul a simțit-o de multe ori.
„Viața în străinătate nu e ușoară pentru nimeni, dar atunci când interacționam cu pacienții, în ciuda faptului că n-am avut niciun fel de experiență negativă, mi-era mereu o frică irațională: Dacă mă întreabă de unde sunt, dacă are o impresie urâtă despre mine? Și cumva simțeam că vreau să tratez pe cineva care îmi amintea de bunica mea sau, știu eu, de cineva cunoscut”, povestește Mihai Bica.
S-a întors în țară, iar acum se pregătește pentru rezidențiat. Își dorește să ajungă să lucreze lucreze în secția de Cardiologie de la Spitalul Floreasca.
Citiți întregul interviu pe Republica.ro.
