in

Ambasada României la Londra, drept la replică: „Sky News a dat informații imprecise, incorecte și incomplete”

„Comunicat de presă

Referitor la reportajul Criminal Gang Selling Military Weapons, difuzat de postul de televiziune Sky News în ziua de 7 august a.c., în care se prezintă presupuşi traficanţi de arme români, precizăm că, din luările de poziţie iniţiale ale instituţiilor abilitate ale statului român (Inspectoratul General al Poliţiei Române – IGPR şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT), se desprind următoarele aspecte de interes:

– din primele verificări efectuate de politiştii români, cu sprijinul celorlalte instituţii din sistemul de securitate naţională, rezultă că armele prezentate în reportajul televiziunii Sky News sunt din categoria celor de vânătoare

– până în acest moment, nu există date din care să rezulte că armele ar proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În prezent, sunt continuate verificările pentru clarificarea situaţiei de fapt şi stabilirea unor eventuale încălcări ale normelor privind regimul juridic al armelor şi muniţiilor.

– în vederea elucidării cazului prezentat, instituţiile române abilitate vor contacta, de asemenea, partenerii instituţionali din străinătate.

Precizăm că elementele de mai sus au fost comunicate de Ambasadă, cu scop de drept la replică, postului de televiziune Sky News. De asemenea, precizările autorităţilor române au fost transmise ministerului britanic al afacerilor externe şi Agenţiei Naţionale pentru Infracţionalitate (National Crime Agency).

 

Ambasada României a sesizat şi autoritatea de reglementare din domeniul comunicaţiilor din Marea Britanie, OFCOM, referitor la conţinutul acestui reportaj. În scrisorile transmise entităţilor menţionate, Ambasada a subliniat caracterul imprecis, incomplet şi incorect al informaţiilor prezentate în reportajul menţionat, care nu susţin concluziile anchetei jurnalistice respective, şi care sunt de natură a proiecta o imagine negativă a României în rândul publicului britanic.”

„13 nuanțe de român”. Documentarul care schimbă imaginea românilor din Marea Britanie

EXCLUSIV! Verdict Ofcom: Channel 4 nu ne-a denigrat! „The Romanians are coming” – un documentar responsabil și sensibil

Ce spune autorul documentarului „The Romanians are Coming” despre noi

„The Romanians are Coming” continuă la Channel 4. Ce ni se pregătește în următoarele episoade?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cea mai mare porție din lume de fasole bătută cu ceapă prăjită a fost preparată la Brașov

VIDEO: Un pește mort terorizează clienții unui restaurant