Imediat ce și-a încheiat studiile la Universitatea de Arte din București, Cristina Lumința Mocanu, originară din Slatina, a pornit pe un nou drum, un pelerinaj spiritual-cultural, care a adus-o până în capitala britanică. Tânara artistă, în vârstă de 22 de ani, ne-a povestit cu ce speranțe a ajuns în Londra, despre proiectele ei și cum îmbină arta cu terapia.
Când și cu ce gânduri ai ajuns la Londra?
Sunt la Londra din toamna anului trecut. Am ajuns aici numai cu gânduri bune şi speranţe de mai bine. Proaspăt absolventă a Universităţii de Artă, am luat o decizie spontană împreună cu prietena mea cea mai bună şi în mai puţin de două luni de la absolvire ne-am trezit amândouă aici, pline de motivaţie şi cu forţe proaspete. Am plecat din țară din dorința de mai bine şi, în primul rând, nevoia de afirmare profesională.
Un alt factor decisiv a fost și pierderea celui care mi-a fost mai mult decât un mentor, mi-a fost ca un părinte timp de trei ani, Dr. Univ. Alexandru Chira. Trecerea d-lui în nefiinţă, chiar la doua zile după ce mi-a trimis scrisoarea de recomandare pentru dosarul de licenţă, m-a făcut să realizez într-un fel sau altul că viaţa mea în România s-a încheiat şi că este timpul să deschid un nou capitol, să merg mai departe (de casă) şi să pun în practică învăţături preţioase ale dânsului, făcând existenţa şi efortul dumnealui mult mai valoroase şi mai apreciate, drept recunoştinţă. Aşa am ajuns eu aici în Londra, ca să continui ‘lungul drum al vopselei către culoare’, acesta fiind pictura.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru arta?
Pot zice că, într-un fel sau altul, am fost privilegiată, trebuind să mă confrunt numai cu dileme la nivel artistic şi spiritual. Fiind crescută de bunica şi ulterior fiind susţinută şi educată de mama şi de unchiul meu, am reuşit să îmi dezvolt propria viziune despre viaţă. Petrecând cei 7 ani de-acasă undeva la ţară, învăţând grădinăritul şi alte activităţi agricole şi cunoscând pe mai departe viaţa de oraş lipsită de libertate, aer şi alimente proaspete mi-am descoperit vocaţia pentru artă.
Aşa că am fost ghidată de dorinţa de a face artă, de a picta, de a-mi manifesta talentul. Am schimbat două licee de artă, pe cel din Slatina, oraşul meu natal şi din Craiova, învățând astfel ceramica şi modelajul, ca, mai apoi, să mă dedic studiului picturii, fiind mult mai potrivit pentru firea mea sensibilă şi spontană.
În 2008 m-am înscris la Universitatea de Artă din Bucureşti, însă, intrând la un atelier care nu era pe aceeaşi latură emoţională cu mine, am căutat mai departe un mentor pe masură. Aşa am ajuns sa îl cunosc pe domnul Dr. Univ. Alexandru Chira, care, prin firea lui severă şi criptată, a reuşit să îmi deschidă ochii prinzând astfel sensul vieţii.
Cum se descurcă un absolvent al Universității de arte în Londra?
Pentru a satisface stereotipurile adresate artiştilor, aş putea zice că mă descurc de pe o zi pe alta, asta numai în spirit de glumă, pentru că, din fericire, realitatea este alta. Am venit aici pentru a-mi face masteratul în psihoterapie prin artă, combinând două pasiuni, arta şi dorinţa de a ajuta semenii aflaţi în situaţii nefavorabile. Și cum vremea de aici indispune foarte multe caractere oricât de puternice ar fi ele, hop! apar şi eu cu optimismul meu inconştient.
Însă anul 2012 a fost și încă mai este un an de sacrificiu, ocupându-mă în prima parte cu rezolvarea permisului de lucru şi cu înțelegerea pe deplin a sistemului administrativ şi politic de aici, care este foarte diferit în comparaţie cu ce am fost obişnuită până în prezent.
Cum a fost ”debutul artistic” în Londra?
După ce am trecut peste impasul permisului de lucru, am primit primul proiect – picat ca din cer aş putea zice, pentru că a fost exact pe domeniul meu de activitate. Timp de două luni am lucrat împreună cu IT for London pentru recondiţionarea unor lucrări de artă expuse pe terasa clădirii ce găzduieşte sediul companiei. A fost o experienţă frumoasă deoarece Lucian Neagu, managerul clădirii, a avut încredere şi răbdare cu mine pentru a mă învăţa numeroase lucruri cu privire la dezvoltarea profesională, la viaţa din Londra care te poate fura în orice moment şi te poate distrage de la traiectoria propusă.
În momentul de față, cu puţină susţinere financiară din partea iubitei mame şi sprijin moral din partea celor apropiaţi de aici, am început să îmi pun la punct anumite proiecte de viitor şi să mă implic în activităţile sociale ce implică tineri şi copii cu probleme. Este un început, deşi în unele zile totul se rezumă doar la scrisori de intenţie şi CV-uri depuse, având răspunsuri pline de încurajări automate, interviuri pline de politeţe falsă care pentru moment te fac să te simţi mai însemnat decât eşti cu adevărat pentru ei.
F.B.
