Alexandra Petran este o tânără ingineră din Timişoara, care trăieşte la Londra şi vinde textile indiene. În Camden, Alexandra s-a înconjurat de românce, ca să se simtă protejată şi în siguranţă, cu şapte luni înainte de a aduce pe lume un copilaş.
Alexandra este o româncă energică şi hotărâtă de 26 de ani. Se trezeşte dimineaţa, pe la şase, ca să fie pregătită de o zi de lucru în picioare. Ea are un loc de muncă în Camden Town: un magazin de textile, brăţări, mici obiecte de cult indiene, budiste, şiraguri de pietre semipreţioase, beţişoare parfumate, eşarfe colorate.
Locul este ascuns printre străduţele comerciale şi ajungi la Alexandra străbătând o reţea de cărări pietruite, cu magazine felurite de-o parte şi de alta. La casă, o găseşti pe Alexandra, mămică în aşteptare, înconjurată de jur împrejur, din podele în tavan, de stofe, mătăsuri colorate şi bumbacuri. Locuieşte departe de Londra şi deşi este tânără şi în putere, drumul este obositor: două ore dus, două ore întors. “Ajung seara acasă, fac un duş şi mă culc“, spune ea. La 11,00, zilnic, afară de duminici, când e liberă. A venit la Londra în urmă cu doi ani şi jumătate, povesteşte ea, împreună cu prietenul ei. Acum, merge repede pe stradă, vorbind, pentru că are de făcut un comision pentru patronul ei.
Acasă a terminat Management – Ştiinţe economice. Nici nu încearcă măcar să vorbească de faptul că are o calificare bună în România. Ea pare atât de legată de noua ei viaţă, în Marea Britanie, încât îţi dă amănuntele despre fosta ei viaţă din România sec şi constatând doar ce poate face aici. Cât stai cu ea, încetul cu încetul te face parte din programul ei.
Cinci “surori” românce
Încasează plata pentru câteva bijuterii şi îţi spune că deşi e însărcinată nu poate sta aşezată foarte mult. Colega ei de schimb este tot o româncă. La magazin lucrează cinci românce, în schimburi. Alexandra a fost cea dintâi angajată, apoi, a ajutat şi pe alte românce să lucreze cu ea. “Mă bucur că am putut să le ajut”, spune ea, limpede şi clar.
De altfel, în afara micul ei grup textil românesc, Alexandra mai mereu a lucrat cu femei, încă de când a sosit în Marea Britanie. Ca mai toată lumea a avut greutăţi. A căutat de lucru în cleaning, însă, spune ea, dacă nu ai documente, nici în cleaning nu poţi fi angajat.
Apoi, la început, a reuşit să lucreze în magazinul indian. “Lucram cu bulgăroaice, spaniole, macedonene”, spune, “m-am împrietenit cu ele”. Pentru ea limba engleză a fost o mică problemă, deoarece ştie mai bine limba italiană. Nu de puţine ori a simţit răceala englezilor care te privesc de sus măcar pentru că nu ştii să vorbeşti.
Dar ea are un mod de a trece repede peste lucruri neplăcute şi de a încerca să se adapteze prezentului, dând şi luând acestei lumi noi.
Acum, când lucrează cu românce alături, se bucură pentru că vorbeşte româneşte. “Mi-e mai uşor cu români. Vorbesc limba mea. Mă bucur că sunt cu fetele. Una este din Timişoara, două sunt din Rădăuţi şi una din Iaşi”, spune ea.
Eterna Mecca…România
Nici cu străinii nu se pierde. În pauza de masă, printre aburii de orez fiert şi pe deasupra vaselor de legume colorate, Alexandra negociază o reducere de preţ cu bucătarul chinez. “Când am venit aici, mi-am spus că niciodată nu aş putea să port lucruri indiene. Înainte, nu purtam eşarfe. Acum, nu plec fără o eşarfă din casă”, spune ea, deasupra bolului cu orez, aşezată la masă, în pauză. E mereu cu ochii pe ceas pentru că nu are decât o jumătate de oră la dispoziţie.
Totul i s-a părut altfel când a ajuns la Londra. “Şi cheia se bagă invers în uşă”, spune ea. Cu documentele a fost lucru greu. De trei ori a încercat să obţină National Insurance Number. De două ori a fost refuzată, dar nu s-a lăsat. “Am insistat şi mi l-au dat”, zice sec.
Acum că e însărcinată, Alexandra merge la medicii britanici şi spune că totul decurge normal. Abia aşteaptă să vadă ce va avea: băiat sau fată. Ea are planurile ei şi toate cumva se leagă de România. Ea îşi ţese viitorul departe şi aproape de patrie, aşa cum, incredibil dar adevărat, a reuşit să se înconjoare de românce în ţară străină. Vorbeşte despre vacanţa ei în România, din vară, despre luna februarie, când va naşte. Alexandra merge mereu la preotul român din Kinsbury, se spovedeşte, a fost naşa unei fetiţe. Şi nunta ar putea fi tot aici, spune în treacăt. Dar se gândeşte de fapt tot la o nuntă în România.
Oana Iuraşcu
