Nu a vrut să îşi dezvăluie numele real, aşa că o să-i spunem George. Este din Braşov, are în jur de 40 de ani şi se laudă că are o “afacere” prosperă – fură în Marea Britanie.
George ne-a mărturisit că fură de când se ştie. Nu are altă meserie şi nici nu crede că va învăţa vreodată să facă altceva. Singurele lui variante sunt – să fure în continuare sau să meargă la puşcărie.
A început de mic, l-au învăţat băieţii din cartier. A acţionat întâi în România, apoi în Germania, Italia, a fost şi în Franta, în Grecia şi probabil, când termină cu Anglia, va merge mai departe.
“Am furat în toate felurile posibile. Am furat din buzunare, din genţi, din magazine, din bănci, am făcut de toate” ne spune George.
“În Franta, cel mai bine mergea cu trasul banilor. Mergeam la bănci îmbrăcat la costum, cu diplomatul în mâna şi cu teancul de bani. Ceream să îmi schimbe din euro în dolari, iar după ce îmi schimba, îi dădeam înapoi spunând că m-am răzgândit. Casierele nu mai numărau banii luaţi şi îmi dădeau înapoi teancul meu. Nu se prindeau că din banii lor îmi trăgeam cam 20-30% înainte să îi dau înapoi”.
“În Germania am furat din toate magazinele din toate oraşele. Nu ştiu dacă mi-a scăpat vreunul. De la gumă de mestecat, ciocolată, până la DVD-uri şi camere video. Am făcut bani mulţi. Dacă aş fi rămas cu ei poate eram mai bogat că Tiriac”
În Marea Britanie, George are o adevărată afacere. Nu mai fură el, ci are angajaţi. Oricât de bizar ar părea pentru un om obişnuit, organizarea seamănă cu cea a unei societăţi comerciale.
“Am 8 băieţi, îi ţin pe toţi într-o casă. Le-am luat două maşini şi le spun unde să se ducă. Eu merg şi ochesc magazine şi a doua zi le explic unde trebuie să ajungă şi ce trebuie să facă. Sunt amărâţi, nu aveau ce mânca în România, i-am învăţat să facă bani”.
“Le cumpăr de mâncare, băutură, tot ce au nevoie. Bani le dau la sfârşitul “contractului”. Îi ţin o lună, maxim două, după care îi trimit acasă şi iau alţii. Îi rulez. Dacă-i ţin mai mult, li se pare că pot fura orice şi de oriunde, nu mă mai ascultă şi riscăm să ne ducem toţi la puşcărie pentru o pereche de bermude, un pachet de ţigări sau ce li se mai face lor poftă în ziua aia”.
“Obişnuinţa e boala grea, dacă îi las nesupravegheaţi mă trezesc acasă cu toate cumpărăturile făcute gratis de la magazinul din colţ, aici, unde ne vede lumea în fiecare zi”.
“Noi mergem pe principiul – furăm orice se poate. Cel mai bine e să ia băuturi scumpe, că este valoare mare şi se vinde repede; dar dacă nu se poate, se fură şi biscuiţi, important e să nu plece cu mâna goală din magazin, că se numeşte timp pierdut”.
“Marfa o dau la indieni. Am câţiva care m-ar pupa de câte ori mă văd. Indienii sunt băieţi de treaba, afacerişti, nu mă întreabă şi nici nu-i interesează de unde am marfa – şi atâta timp cât le fac discount bun cumpără şi ei la rândul lor orice, de la pantofi la biscuiţi şi de la plasturi la cel mai scump whiskey”.
L-am întrebat pe George ce face cu banii şi când are de gând să se oprească, pentru că am bănuit că se va opri candva.
“Cum ce fac cu banii? Dacă sunt hoţ nu am şi eu cheltuieli? Mi-am făcut casă, cam mare ce-i drept – dar nu e terminată. Plus că m-am obişnuit cu un stil de viaţa. Băieţii ăştia pe care ii am eu la lucru se mulţumesc cu câteva mii de lire pe lună, dar eu am alte pretenţii.
“De oprit nu am motive să mă opresc. Cine mă mai prinda pe mine? Îi prinde pe băieţii mei eventual şi de obicei îi iartă, că dacă îi rulez mereu nu apucă să îi prindă de două ori. Ei n-o să mă toarne pentru că le e frică. Dacă n-o să mai meargă treaba, mă mut în altă ţară sau găsesc alte metode. N-o să mă opresc, pentru că angajat n-o să fiu şi dacă aş face vreo afacere, tot în stilul meu aş face-o şi atunci chiar ar putea să mă prindă”.
Imaginea românilor în Anglia nu este un subiect de interes pentru George, cum de altfel nu este pentru nici unul din angajaţii săi. Este convins ca romanii au soarta pe care o merita.
“Spun englezii că românii sunt hoţi. Păi şi nu e adevărat? Românii corecţi sunt excepţii, sunt 10% maxim. Fiecare trage cum poate. Unii pe beneficii, unii cerşesc, unii fură, unii se votează între ei şi restul se fac că muncesc. N-am nimic cu românii, că şi eu sunt roman, poate că sărăcia ne-a împins aici. Dacă ar fi plătiţi pentru muncă cinstită, poate că n-ar mai fura nici românii. Dar atâta timp cât nu poţi să trăieşti cum trebuie în ţara ta, te descurci pe unde poţi”.
“Spui că ar trebui să-mi pese de imaginea românilor. Nu stric eu imaginea nimănui, că nu ştie nimeni ce naţie sunt eu. Proştii strica imaginea, inculţii, aia care fac găinării şi care se lasă prinşi. Şi românii mai au obiceiul să dea vina pe altcineva. Dacă nu îi primeşte la muncă în Anglia, dau vina pe hoţi şi pe cerşetori că au stricat imaginea sau dau vina pe englezi că sunt rasişti. Dar pe ingineri şi pe doctori cum îi angajează fără să conteze că sunt români?”
“Românii îi vorbesc tot timpul de rău pe ceilalţi români. Aud mereu că numai în România se putea întâmpla aşa, că e tipic românesc, tot ce e românesc e prost şi aşa mai departe. Păi după mintea mea, dacă vor românii să aibă o imagine bună în faţa altora, ar trebui să se vorbească pe ei înşişi de bine. De exemplu, ar putea să spună despre mine că sunt un hoţ bun, că nu fur de la săraci, că nu sunt uşor de prins, să-mi găsească întâi calităţi, că de defecte sunt plin”.
