Salariații London Underground vor intra în grevă, timp de trei zile, după ce nu s-a ajuns la un acord cu conducerea companiei cu privire la metroul de noapte.
Astfel, vor fi câte trei greve de 24 de ore în zilele de 26 ianuarie, 15 februarie și 17 februarie la care vor participa membrii sindicatelor RMT, Aslef și Unite.
Secretarul general al RMT, Mick Cash, a declarat că intenția primăriei Londrei de a introduce metroul de noapte este o prostie, iar conducerea London Underground a numit poziția sindicatelor absurdă, potrivit BBC.
Mecanicilor li s-a oferit un contract pe patru ani pentru rezolvarea problemei și angajarea de personal part-time pentru serviciul de noapte de la sfârșit de săptămână.
Într-un comunicat de presă se arată că RMT susține introducerea metroului de noapte printr-un acord cu sindicatele. Această situație ar fi putut fi evitată, menționează conducerea RMT, dacă primăria nu ar fi recurs la ultimatumuri și impuneri.
În vara anului trecut, la metroul londonez a avut loc cea mai mare grevă din ultimii zece ani, motivul fiind tot introducerea metroului de noapte.