Fost angajat la stat în România, face traduceri la Londra Iulian Lăzărescu, 38 ani, originar din Bacău, a venit la Londra anul trecut în octombrie. În România lucra la primăria din din Comănești, dar a simțit că viitorul nu îi rezervă nimic bun acolo. A avut confirmarea cum, când guvernul Boc taie salariile bugetarilor și dă afară zeci de mii de angajați de la stat. La Londra, Iulian încearcă să se descurce făcând traduceri.
Anul trecut, Iulian Lăzărescu a plecat pentru prima dată într-o țară străină, cu soția și copilul. Acasă nu mai era de stat, chiar dacă el era consilier juridic la primărie, iar soția sa profesoară de matematică. Au plecat unde au văzut cu ochii, în necunoscut, fără să aibă pe absolut nimeni la Londra, vreo rudă sau vreun prieten.
Absolvent de facultate de drept, a fost consilier juridic la mai multe firme private, iar în ultima perioadă a fost consilier juridic la primăria din Comănești. Dar i-a fost clar încă de anul trecut că nu avea perspective. “Vorbesc acasă cu foștii mei colegi din primăria Comănești, mulți au fost deja disponibilizați, alții trăiesc cu teama asta, le-au tăiat salariile…”
Firmele particulare din zonă, pe care le mai reprezenta în instanță în cauze comerciale și-au redus activitatea, nu prea mai aveau nevoie de partea juridică, așa că “am luat hotărârea cu soția să plecăm în Anglia. Să vedem ce reușim să facem. Auzisem multe povești despre Anglia, ne-au spus mulți că e greu, dar am zis: hai să vedem ce se întâmplă.”
Dar a fost foarte greu la început. Pasiunea de-o viață a lui Iulian a fost limba engleză, așa că în privința asta nu-și făcea probleme. S-a dovedit că limba era ultima problemă. Prima era un acoperiș deasupra capului.
“N-am avut pe nimeni aici, nici prieteni, nici rude. Nici nu aveam unde sa stăm. Am întâlnit din întâmplare o familie de români inimoși și am stat vreo două săptămâni pe la ei, până ne-am găsit ceva. Si acum le suntem datori. Dacă nu erau ei…”
“N-am avut pe nimeni aici, nici prieteni, nici rude”
Traduceri la Londra
După casă, slujba. Ce faci ca nou venit? “Am încercat muncă fizică, dar mi-am dat seama că nu e de mine”. La 37 ani, să începi să înveți cu viața de șantier, e foarte greu. Iulian a început atunci să facă ce știa el mai bine: traduceri în/din limba engleză. “M-am gândit să încerc asta pentru început, pentru că n-aveam altă șansă. M-am gândit să fac ceea ce știu, iar partea juridică s-o las pe mai târziu”.
Si acasă s-a ocupat de traduceri. Traducea și în tribunale, și pentru clienți privați. A obținut la București autorizarea de la ministerul Justiției și ministerul Culturii, iar la Londra, spune el, a fost recunoscut de Ambasadă. Si este recunoscut și de autoritățile britanice, având în veder că acum face traduceri în instanțe, la procese în care sunt implicați români.
N-a studiat engleza la școală. A fost autodidact. Dar nu ca românii care învață engleza după ureche. “A fost o muncă destul de dificilă, am pus foarte mare accent pe pronunție, pe partea de gramatică, pe citit foarte mult, scris… Umpleam zeci de caiete studențești… Am avut momente când am vrut să renunț…”
Un traducător bun trebuie să cunoască termeni specifici, care nu se întâlnesc în vorbirea curentă. Si faptul că a studiat și profesat dreptul îl ajută foarte mult să traducă termenii consacrați. Uneori, pe partea strict juridică, comercială, tehnică, apar termeni care poate nu au corespondent în limba română, și trebuie înțeleasă noțiunea, conceptul, pentru a se putea găsi un cuvânt sau o expresie echivalentă.
“Uneori am avut dificultăți, nu în sensul traducerii propriu-zise, ci a interpretării”. A avut dificultăți cu obținerea actelor de rezidență, a intrat în cercul vicios din UK: când solicita National Insurance Number, i se cerea să aibă mai întâi înscrierea ca self-employed, iar când cerea UTR, i se cerea NINo, și tot așa. “M-am chinuit și cu actele, am mai apelat pe la unul, pe la altul, până când am rezolvat singur. Am început activitatea de traduceri, și pe această bază am obținut NINo, UTR, yellow card. Pe picioarele mele.”
Viitorul? “Nu suntem hotărâți să rămânem în Marea Britanie. E destul de greu aici. Soția mea, profesoară de matematică, lucrează într-un restaurant. Am venit cu gânduri mari, dar nu știm încă ce vom face. Suntem însă optimiști.”
Sorin Cehan
