Menu
in

“Mulţi dintre noi uită cât de important este să fim sănătoşi”



Mulţi dintre românii care pleacă din ţară pentru că nu se descurcă cu banii speră să se poată îmbogăţi rapid în străinătate, ca mai apoi să se poată întoarce acasă, alături de familie. Din păcate, tot la fel de mulţi dintre cei care decid să muncească în Marea Britanie, Spania, Italia, sau în orice altă ţară, în goana lor după bani îşi ruinează sănătatea. “Doar dacă suntem sănătoşi putem munci ca să facem bani”, este de părere Veronica Moisa Gavriliţă, 35 ani, specialistă în masaj.

 

Veronica ţine să ne aducă aminte cât de important este să avem grijă de noi, cât de important este să fim sănătoşi. A absolvit liceul agricol din Murgeni (jud. Vaslui), dobândind specialitatea de asistent veterinar. În anul 2002 a absolvit un curs de calificare cu specialitatea maseur.

«Durata cursului a fost de 8,5 luni, cursul incluzând noţiuni de reflexoterapie şi kinetoterapie. La acea vreme aceste discipline nu aveau cod şi au fost toate incluse în calificarea de “masaj”. Diploma este emisă de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. În anul 2005 am absolvit cursurile unei şcoli postliceale de trei ani, fiind declarată asistent medical generalist, iar în 2007 am urmat un curs de iniţiere profesională în “Bazele fundamentale ale terapiilor complementare”, diploma fiind emisă de “Asociaţia Naţională de Terapii Complementare din România” (Anatecor). În acelaşi an am absolvit şi cursul de trei luni, curs de iniţiere în “Reîncarcare, Armonizare, Intervenţie”, curs recunoscut de Anatecor. În 2009 am devenit membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistentelor Medicale din România, autorizată pe specialitatea medicină generală, competenţa – maseur. Am profesat ca veterinar şapte ani, apoi am lucrat în cabinetul meu împreună cu sora mea care are aceleaşi specializări. Am colaborat cu Clinica “Profesmed” şi Biserica Catolică din Huşi, ocupându-mă de 10 copii bolnavi de Sida. Din 2002 lucrez şi cu firma Aloe Veraunde. Mereu am avut ambiţia de a cere mai mult de la mine, niciodată nu m-am oprit, poate de aceea am şi absolvit atâtea cursuri. Am vrut mereu mai mult.»

Reflexodiagnostic

«Masaj fac din 2001. Preţurile pe care le practic aici sunt între £10 şi £35, în funcţie de durata şi distanţa pe care o parcurg până la client. Am o masă de masaj şi sper ca în viitor să mă pot extinde. Sper să reuşesc, de ce nu, să colaborez şi cu un cabinet sau salon din Londra.

Reflexoterapia este o ştiinţă foarte veche, folosită pentru tratarea şi diagnosticarea, prevenirea diverselor afecţiuni. Reflexoterapia acţionează asemănător acupuncturii, numai că în loc de ace se foloseşte apăsarea unor puncte reflexogene specifice, apăsare care stimulează zone specifice din organism. Prin reflexoterapie se deblocheaza si elimina acumularile de toxine din organism.

O sedinţă de reflexoterapie consta în apăsarea unor puncte reflexogene ce se regăsesc în talpă, pe mână, pe coloana etc., prin a căror stimulare se eliberează din organism toxinele care influenţează negativ starea noastră de sănătate.

Reflexoterapia este foarte eficientă şi s-au obţinut rezultate excepţionale în îmbunătăţirea mobilităţii, a tratării diverselor dureri, în vindecarea unor boli cronice şi accelerarea proceselor de recuperare după intervenţiile chirurgicale grave.

În plus, eu mă ocup şi de reflexodiagnostic, adică mă ocup de interpretarea punctelor sensibile sau dureroase din zona reflexogenă, descoperind în acest fel eventuale suferinţe morfo-funcţionale ale organismului corespondent, palpând zona reflexogena a lui, zona bogată în terminaţii nervoase şi vasculare.

Cum am ajuns la reflexodiagnostic? Cum reuşesc să descopăr şi să anticipez suferinţa diferitor organe? Raspunsul se află, cred eu, la prima mea meserie, unde animalele mă priveau şi eu trebuia să găsesc soluţia pentru a le salva. Medicul uman salvează oamenii, iar veterinarul – omenirea. Un gram de profilaxie face cât un kilogram de terapie.

Avantajele reflexoterpiei sunt recunoscute de toată lumea. Ea poate fi aplicată la orice categorie de vârstă, poate fi aplicată profilactic, bolilor cronice şi acute, dar şi bolilor nemanifestate. Nu are contraindicatii majore, se poate face în paralel cu alte tratamente naturiste sau alopate. Nu se întrerupe tratamentul medicamentos.»

Dor de casă

«Sunt în Marea Britanie doar de câteva luni doar. Dar m-am obişnuit deja. Am venit împreună cu soţul meu, am vrut să îi fiu alături. Sincer nu mă aşteptam la aşa de multă verdeaţă şi la aşa un are curat. Îmi imaginam că voi găsi o capitală plină de blocuri şi poluare. Nu ştim încă dacă ne vom stabili definitiv în Marea Britanie. Este prea devreme ca să ştiu ce vom decide. Deocamdată vreau să pun pe picioare afacerea cu reflexoterapia. Apoi vom vedea. Vreau să îi învăţ de oameni să aibă mai multă grijă de ei, de sănătatea lor. Munca nu este totul în viaţă. Trebuie să învăţăm şi să avem grijă de noi, nu să începem să ne îngrijim atunci când din păcate este poate prea târziu.»

Venirea în această ţară a fost o provocare pentru Veronica. S-a acomodat destul de repede cu clima din Anglia, deşi ştie că nu mulţi dintre românii care au venit aici ar fi de acord cu ea.

“Acasă ne-am lăsat copilul, bucuria noastră. Îmi este dor enorm de el, de sora mea şi de părinţi. Cu toate astea nu ştiu dacă m-aş întoarce. Desigur că îmi iubesc meleagurile natale. Eu zic că sunt o patrioată – voi trimite mulţi bani în ţară – dar repet, nu cred că mă voi mai întoarce vreodată definitiv în România. Este păcat că în ţara noastră sunt dezavantajaţi cei care sunt corecţi.

Îmi plac provocările cu care avea de-a face pe parcursul vieţii. Suntem datori toţi, cred, să ştim când să riscăm, încercând să ne croim un viitor mai bun”.

O.G.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version