in

S-a întors în țară după 10 ani de studii și muncă în Marea Britanie. «Nu a fost o decizie ușoară»

Ioana Maxim s-a întors în România după 10 ani de studii și muncă în Marea Britanie. Împreună cu echipa din care face parte, a reușit să readucă în țară alți 10 români care aveau cariere de succes la Google, Facebook sau IBM.

 “Am absolvit liceul „Gheorghe Lazăr” din București și apoi am decis să merg în Marea Britanie pentru a studia teatrul. Acolo, timp de patru ani, am studiat regie de teatru la Universitatea din Coventry”, a povestit Ioana Maxim, într-un interviu acordat Wall-Street.

După facultate, românca a început să își caute de lucru în Anglia. A găsit un job la un ONG.

„Era un program educațional finanțat de guvernul britanic, în cadrul căruia eu predam cursuri de teatru. După acest proiect, am rămas în acel ONG și, încet-încet, am avut oportunitatea de a lucra în departamentul de HR”, mai spune tânăra.

Deși era pasionată de munca pe care o făcea în cadrul acestei organizații, în 2018, Ioana a simțit nevoia de schimbare, iar una dintre variante era întoarcerea în România, după aproape 10 ani. Între timp, își cunoscuse și viitorul soț, tot român și el, împreună cu care se întreba serios unde vrea să își întemeieze o familie.

„Am aplicat la mai multe job-uri, atât în Londra, cât și în București. Cei de la firma „Bolt România” m-au contactat, am trecut de toate selecțiile și atunci am decis să accept provocarea de a reveni în România. Nu a fost o decizie ușoară pentru că toată viața mea de adult se desfășurase în Marea Britanie și nu știam dacă mă pot acomoda în țară”, mai povestește Ioana.

Ea spune că, în loc să ne plângem că lucrurile nu merg bine sau că românii nu mai au de ce să revină în țară, ar trebui ca fiecare dintre noi să facă ceva. Și să nu mai așteptăm ca problemele să fie rezolvate de către un „cineva” generic. Este o chestie culturală a noastră, ca nație: vedem doar partea negativă a lucrurilor.

Nu s-a mulțumit cu faptul că a revenit în țară și că are un job care îi place foarte mult, ci a plusat: a readus și alte “creiere” în România.

“Dintre cei 30 de oameni din echipa de software engineers, circa 10 s-au întors din Statele Unite sau Europa, de la companii precum Google, Facebook sau IBM. Majoritatea dintre ei au fost recrutați prin headhunting, adică ne-am dus către ei și le-am spus o poveste frumoasă”, explică Ioana.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bărbat înjunghiat în gât în timp ce se ruga la o moschee din Londra

Groapa de gunoi a Europei. Deșeuri din Anglia, trimise în România ca… donații