Duminică, 6 aprilie, în sala de sport a Mayfield School, din Dugenham, a avut un târg de oferte de muncă organizat de MY Romania Group în sprijinul comunității românești din Londra. Evenimentul a a avut parte de prezența a peste 1.000 de persoane, conform organizatorilor. Unii dintre aceștia și-au găsit slujbe, însă importanța târgului a constat și în completarea de CV-uri, consiliere și înregistrarea pentru vot în Marea Britanie.
De asemenea, târgul a fost și un bun prilej pentru înghegarea comunității românești, nu mai puțin de 43 de persoane oferindu-se voluntari. Iris Radulian, coordonatorul proiectului MY Romania Group, a declarat pentru Ziarul Românesc Weekly că au fost completate 438 de formulare pentru înscrierea pe listele de votare din Marea Britanie.
„Mulțumim celor 43 de voluntari, oameni care au înțeles prioritatea acestui proiect de comunitate. Am fost plăcut surprinși când am văzut aproape o mie de români care ne-au cerut ajutorul. Echipa a contribuit la scrierea CV-urilor, procesarea evaluărilor personale și la organizarea efectivă a evenimentului. Am întâlnit foarte multe cazuri de români nou veniți în Londra, care au nevoie de NINo, CSCS sau alte documente și sperăm să putem să îi sprijinim în dobândirea acestora cât mai curând posibil.”
„O dată ce intră în posesia acestor acte necesare, procesul de angajare devine mult mai ușor. Tocmai de aceea, facem un apel membrilor comunității, firmelor care se ocupă cu acest lucru, să ne sprijine. Au fost prezente firme din diferite domenii de activitate și feedbackul primit a fost imbucurător. Mulțumim celor prezenți, Ambasadei României, London Citizens, care au făcut tot posibilul ca acest eveniment unde spiritul solidar românesc a fost exemplar să aibă loc”, a declarat Iris Radulian.
La târg a fost prezent și primarul din Redbridge, Cllr Felicity Banks. Aceasta a fost impresionată de prezența atâtor români care doresc să muncească, dar mai ales de forța comunității românești de a organiza un astfel de eveniment. Cllr Felicity Banks a fost întâmpinată cu pâine și cu sare, conform obiceiului străbun românesc, după care a stat de vorbă cu toți reprezentanții angajatorilor.
Ea a declarat, la finalul vizitei: „Cred că acest eveniment este foarte important pentru comunitatea românească și arată că românii vor să se integreze, să învețe, de aceea au venit pentru a obține o slujbă. Este de lăudat că organizația MY Romania ajută oamenii aflați în dificultate să completeze CV-uri, să traducă acte etc. Forța care se simte aici este o parte importantă a ceea ce ce se vede. Pentru toți românii, dacă mă veți vedea în zonă, în următoarele câteva luni cât voi mai fi primar, puteți veni să stăm de vorbă,” a adăugat primarul din Redbridge, referindu-se la apropiatele alegeri locale.
Românii care au participat, duminică, la târgul MY Romania de la Mayfield School au avut ocazia să discute și cu cele două reprezentante ale Ambasadei României la Londra, Vali Staicu și Ileana Stănică, venite special pentru a acorda consiliere românilor aflați în căutare de locuri de muncă și de sfaturi utile.
Ileana Stănică, ataşat pentru probleme de muncă şi sociale al ambasadei, a declarat pentru Ziarul Românesc: „Românii au fost consiliaţi în funcţie de solicitările individuale de informare, în special cu privire la modul de reglementare a statutului pe piaţa britanică a muncii, căi de identificare a unui loc de muncă, echivalarea diplomelor şi calificărilor obţinute în România, sistemul de protecţie socială din Marea Britanie.”
„Persoanelor în căutarea unui loc de muncă li s-au oferit broşuri şi materiale informative despre serviciile consulare oferite de Ambasadă, date de contact ale Ambasadei precum şi ale autorităţilor britanice cu atribuţii în domeniul muncii şi social, unde se pot informa corespunzător cu privire la drepturile de care beneficiază dar şi obligaţiile pe care le deţin în Marea Britanie.”
„Acestora li s-a recomandat să se adreseze direct Biroului atașatului pe probleme de muncă şi social pentru a obţine informaţiile necesare în domeniul muncii şi cel social sau pentru a fi consiliaţi cu privire la anumite dificultăţi întâmpinate la locul de muncă. ”
Mircea Maer