În cofetăria “Constantin Delicatessen” din Finchley Central, Ballards Lane, 93, orice român poate vorbi româneşte şi mânca o prăjitură ca acasă. Dulciurile sunt făcute de patron şi sunt servite de românce. Podelele, paharele, ceştile de cafea strălucesc lună. În spatele tejghelei sunt două românce, Petronela şi Tatiana, care te primesc deschis.
Poveştile lor sunt diferite. Fac parte din generaţii de emigranţi, despărţite de 20 de ani, iar timpurile grele pe care fiecare le-a îndurat diferit, sunt mascate de delicateţea sau de timiditatea lor. Împreună îţi amintesc de dârzenia şi feminitatea personajelor din “Gară pentru doi”, un film pe care nici un român nu l-ar fi putut scăpa.
Tatiana are 42 de ani, este din Huşi şi are felul ei de a îşi povesti experienţa emigraţiei, alternând zonele întunecate, umilinţele, cu mult umor, dar şi cu fermă timiditate. Ea nu vrea să fie fotografiată şi îţi spune asta cu hotărâre şi limpezime, la fel cum îţi spune, privindu-te în ochi: “Când am venit aici, pentru un pence, trebuia să lingem pe jos”. “Am plecat capul, mi-am văzut de treabă. Munca m-a ţinut în viaţă. De fapt, nu vreau să îmi amintesc”, spune Tatiana.
Ea este de 17 ani în Marea Britanie, locuieşte cu familia ei, dar nu uită primii ani, foarte grei şi observă diferenţele uriaşe între generaţia ei de emigranţi şi cele mai noi.
Tatiana şi Petronela sunt cele care îl ajută pe patronul cofetăriei, Constantin, la munca de zi cu zi. Ele ţin localul, spală şi gătesc.
Gonită de criză
Petronela are 26 de ani şi a venit în Marea Britanie doar de câteva luni. Ea face parte dintre românii emigranţi cu studii superioare, care au părăsit România datorită crizei economice. Petronela este din Piatra Neamţ, a terminat management comercial şi a lucrat şi în Bucureşti şi acasă, în Neamţ. în ultimii ani însă, în Piatra Neamţ s-au închis multe firme, iar ea a ales să plece.
Tatiana a venit în Marea Britanie demult şi spune că pe vremea aceea nu avea de ales, nu putea să se întoarcă în ţară. “Diferenţele sunt uriaşe”, spune Tatiana. Astăzi, ea remarcă românii educaţi care vin de nevoie, măturaţi de criză din România şi muncesc pentru nimic. Are un mod de a privi lucrurile exact aşa cum sunt, fără a judeca sau a da greutate comparaţiilor, ca şi cum ar fi văzut de-ajuns.
O româncă tolerantă
Tatiana, energică şi ironică, a învăţat foarte multe lucruri în emigraţie, inclusiv să lucreze cu cetăţeni de toate naţionalităţile, veniţi din Europa de Est. După primii trei ani, cei grei, în care “a spălat WC-uri”, a ajuns încet – încet să cunoască românii din comunitate. La fel ca şi alţi români este dezamăgită de felul în care “pîinea şi sarea” româneşti s-au transformat în fiere. “Şi bulgarii şi polonezii sunt mult mai uniţi decât noi”, spune ea. A lucrat cu polonezi în cofetărie şi ea a observat că fiecare se simte legat de propria lui comunitate. O cheleneriţă poloneză îi tratează diferit pe cei din ţara ei, faţă de români. “Am avut polonezi, cehi aici!”, povesteşte ea, dar la fel ca alţi români, numai remarcă lipsa de solidaritate din comunitate, cu tristeţe şi fără a critica prea mult.
“Am lucrat cu străini şi au respect pentru munca ta. M-am înţeles şi cu slovaci şi cu polonezi şi cu britanici”, povesteşte ea. Cu toate astea, sângele apă nu se face. “Am preferat totuşi să lucrez cu români”, îţi spune de dincolo de tejgheaua curată, dintr-un loc câştigat cu greu, Tatiana.
Mica publicitate
Petronela a ajuns să lucreze cu Tatiana, în cofetărie, dând un anunţ la mica publicitate. După ce totul s-a închis în Piatra Neamţ, a emigrat mai întâi în Italia, apoi a venit în Marea Britanie, la amici. Aceştia au ajutat-o la început, cu casa. Petronela a început să îşi caute de lucru singură, să îşi facă acte şi apoi să îşi caute casă.
“Aici e ţara tuturor posibilităţilor, acum, pentru generaţia lor. Sunt români cu business-uri aici”, o întrerupe Tatiana, cu simpatie. După ce a văzut şi a trecut prin multe, Tatiana are încă un fel de a se mira de soarta omenească, de modul în care oameni educaţi “dau cu mătura fără să crâcnească”, fără a mai căuta explicaţii.
Din uşă în uşă
La început, Tatiana îşi căuta de lucru prin Londra cu teamă. Timpurile erau diferite, mergea din uşă în uşă căutându-şi de lucru. Nu cunoştea pe nimeni. “În Marea Britanie nu mi-am găsit de lucru o lună. Apoi, am distribuit c.v- uri prin toată Londra, am dat anunţ în ziar şi mi-am găsit primul loc de muncă”, spune Petronela. “Acum, merge la şcoală ca să înveţe limba engleză”, îi reaminteşte Tatiana.
Stau ambele dincolo de tejghea, dincolo de casa de bani. Tatiana, brunetă, micuţă de statură, agilă stă chiar la casă şi intervine din când în când în discuţie. Petronela, blondă, cu ochi albaştri vorbeşte mai puţin şi cu sfială. Una o ajută pe cealaltă şi totul în jurul lor vorbeşte despre modul în care se înţeleg şi lucrează. Mai au câteva minute până închid cofetăria. În vitrinele frigorifice sunt prăjituri pe care toţi românii le ştiu: savarine, doboş, plăcinte cu mere din foi, diplomat, amandine. Paharele curate sunt puse la locul lor. Prăjiturile sunt făcute de Constantin, patronul român al cofetăriei. Salatele, de Tatiana. Pleacă seara, la 18,00 şi vin dimineaţa, la 8,00.
Deşi experienţele lor şi vârstele lor sunt diferite, Petronela şi Tatiana privesc înapoi spre România, inexplicabil, la fel. “Nu vreau să mă mai întorc”, spune Petronela. “Niciodată”, răspunde ca un ecou şi Tatiana. “Nu am nici un prieten acasă”, completează Petronela.
Oana Iuraşcu
