Carantina la sosirea în Marea Britanie ar putea fi redusă la 7 zile

Cei care intră în Marea Britanie ar putea fi obligați să stea în carantină numai șapte zile, în condițiile în care regulile stabilite de guvern nu sunt respectate de majoritatea celor obligați să se autoizoleze.

Grupul de lucru pentru Covid-19 al guvernului ia în considerare reducerea autoizolării pentru cei care intră în contact cu persoanele infectate între o săptămână și 10 zile.

Schimbările ar putea intra în vigoare în câteva săptămâni, însă nu s-ar aplica celor care sunt testați pozitiv pentru boală.

Astăzi, 7 octombrie, intră în vigoare restricțiile pentru cei care merg din UK în România. Carantină 14 zile

Există, de asemenea, afirmații că dealerii, administratorii de fonduri și șefii de companii care zboară în Marea Britanie ar putea fi scutiți de regulile pentru carantină pentru a contribui la creșterea „Marii Britanii globale”, după Brexit.

În aceste condiții, unul dintre parlamentarii conservatori susțin că activitate de testare și urmărire a cazurilor de COVID-19 să fie trecută în sarcina armatei.

„Guvernul a valorificat armata pentru a recâștiga controlul în criza febrei aftoase; primul ministru ar trebui să urmeze acest exemplu astăzi, prin instalarea unui singur lider, un comandant militar de trei sau patru stele, cu reputația de a gestiona complexitatea unei situații sub stres”, a declarat acesta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Arestări la demonstrația „anti-lockdown” din Londra. Sute de oameni au protestat împotriva restricțiilor

Marea Britanie începe vaccinările înainte de Crăciun. Cine vor fi primii care primesc imunizare împotriva COVID-19