Descarcă aplicaţia de fitness a lui Chris Hemsworth
În această perioadă, când autoritățile ne îndeamnă să stăm acasă pentru a preveni îmbolnăvirea și răspândirea coronavirusul, trebuie să găsim variante pentru a rămâne în formă din punct de vedere fizic. În plus, exerciţii fizice sunt un mod incredibil de bun pentru reducerea anxietăţii, care ne pândeşte pe mulţi dintre noi în aceste timpuri.
Pe Chris Hemsworth îl cunoaşteţi ca “Thor” şi ca unul dintre cei mai “fit” actori de la Hollywood. Iar, de curând, vedeta a dezvoltat şi o aplicaţie de fitness pentru cei care doresc să se antreneze acasă. O aplicaţia mai mult decât binevenită în vremuri de pandemie.
„Cred că fiecare dintre noi are un potențial neexprimat. Și cu toții avem nevoie de o mână de ajutor pentru a ne atinge obiectivele. Aplicaţia Centr te ajută să ai un corp mai sănătos, o minte mai puternică și o viață mai fericită”, spune cunoscutul actor.
Articole similare:
- Coronavirus, cum ne controlăm anxietatea: «Oamenii au nevoie unii de alții»
- Ce le spunem copiilor despre coronavirus. Sfaturi pentru a-i linişti
Aplicația lui Hemsworth, denumită Centr, poate fi descărcată gratuit şi se bazează pe un program săptămânal, care include mai multe exerciții și o serie de ghiduri video care îi ajută pe utilizatori să se antreneze. Există, de asemenea, şedinţe de meditație, foarte bine venite în această perioadă.
Antrenează-te acasă!
“Sperăm că, punând Centr la dispoziția tuturor pentru această perioadă grea, putem ajuta și mai mulți oameni să rămână puternici, sănătoși și să găsească un sentiment de calm într-un moment în care toți avem mare nevoie”, a spus Hemsworth.
- Lecţie de stil de la Regina Elisabeta: ruj roșu pentru un moral ridicat împotriva pandemiei
- Pandemia de coronavirus, când ne vom lua viaţa înapoi?
- Lumea nebunilor! A apărut „provocarea coronavirus”! O tânără linge scaunul de toaletă din baia unui avion
Cei care descarcă aplicaţia beneficiază de videoclipuri cu antrenamente cuprinse între 20 și 40 de minute, antrenamente ce sunt concepute atât pentru sală, cât şi pentru acasă. Există exerciții de fitness cardio, box, yoga, antrenamente concepute pentru a crește rezistența fizică și multe, multe altele. Există, de asemenea, o secțiune dedicată programului alimentar ideal de urmat în timpul exercițiilor.
Hemsworth a dezvoltat aplicația cu soția sa, Elsa Pataky, alături de mai mulți antrenori de fitness de la Hollywood, nutriționiști, instructoriyoga și pilates, un expert în meditație și alături de bucătari profesioniști.