429.585 de români au rămas fără loc de muncă de la declararea stării de urgenţă, din 16 martie şi până joi, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi publicate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Numărul de contracte de muncă încetate a fost în creştere în fiecare din comunicatele transmise de Ministerul Muncii în ultimele două săptămâni.
Din cele 429.585 de contracte de muncă încetate anunţate joi, 76.543 erau din Industria prelucrătoare, 75.848 din Comerţul cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 64.573 erau din Construcţii.
Alte 595.672 de contracte de muncă au fost suspendate de la instituirea stării de urgenţă şi până joi. Dintre acestea, 167.073 erau din Industria prelucrătoare, 99.182 din Hoteluri şi restaurante, iar 93.814 din Comerţul cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor.