in

RCA ar putea ajunge la 400 de euro. Noua lege va afecta opt milioane de proprietari de mașini

Modificările propuse pentru Legea RCA vor afecta opt milioane de proprietari de autovehicule şi o industrie care reprezintă 15% din PIB-ul României, avertizează reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Valoarea RCA ar putea ajunge la 400 de euro.

Reprezentanții COTAR au avertizat, într-un comunicat, că propunerile făcute de UNSAR, Uniunea Națională a societăților de asigurare-reasigurare din România, sunt împotriva consumatorului, deși în Parlament ele sunt prezentate ca având la bază grija față de consumator.

Asiguratorii solicită liberalizarea prețul RCA, astfel încât prețul RCA să poată crește după pofta asiguratorului, fără niciun fel de regulă și fără ca veșnic neputincioasa Autoritate de Supraveghere Financiară să mai poată schița vreun gest împotriva valului de creștere a tarifului RCA care va urma treptat, în următorii 5 ani. Este foarte proabil ca în cazul adoptării de către Parlamentul României a propunerilor UNSAR, prețul mediu al poliței RCA să ajungă în următorii ani la nivelul prețului din țările vest europene, respectiv, la aproximativ 400 de euro/RCA.

Şoferii păgubiţi vor primi doar 30% din daună de la RCA

Pe de alta parte, asiguratorii vor reducerea costurilor de despăgubire, după propria lor evaluare, fără a ține cont de costurile reale de reparație. Valoarea costurilor de despăgubire după propria lor evaluare este, de fapt, binecunoscuta “regie proprie” – generatoarea de evaziune fiscală și activități neautorizate de reparație.

Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, afirmă că şoferii păgubiţi în urma unor accidente ar putea primi doar 30-35% din valoarea reală a despăgubirii, în timp ce firmele de asigurare ar face un profit suplimentar de 500 milioane euro pe an, în condiţiile în care din 100.000 de procese între şoferi şi asiguratori, ultimii câştigă oricum 90%.

Autorităţile îi atenţionează pe românii care se întorc din străinătate: 14 zile de izolare la domiciliu alături de toată familia, dacă locuiţi la aceeaşi adre

„Practic, dacă asiguratorul va calcula o pagubă de 1.000 de lei, iar la service vor fi cheltuieli cu reparaţiile de 4.000 de lei, păgubitul va primi suma stabilită de asigurator şi va fi nevoit să plătească reparaţia din banii proprii, deşi plăteşte asigurare. Asiguratorii doresc să profite în mod legal de lipsa de informare a păgubiţilor RCA cu privire la soluţiile tehnice necesare reparării autovehiculului şi a valorilor reale de reparaţie, pe care consumatorii nu au de unde să le cunoască atunci când acceptă şi semnează oferta subevaluată de despăgubire din partea firmelor de asigurări.

Toţi proprietarii de autovehicule pot fi afectaţi de propunerea de modificare a Legii RCA venită din partea UNSAR, împotriva consumatorului. Parlamentul României trebuie să aibă în vedere faptul că 8 milioane de proprietari de autovehicule vor fi afectaţi, precum şi o industrie care reprezintă 15% din PIB-ul României şi care asigură salariile a peste 500.000 de cetăţeni”, explică Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR, citat se Mediafax.

În acest moment, pe rolul instanţelor de judecată din România sunt peste 100.000 de procese cu asiguratorii, aceştia pierzând în procent de peste 90%. Dacă propunerile UNSAR de modificare legislativă ar fi adoptate, păgubiţii RCA ar primi doar 30 – 35% din valoarea reală a despăgubirii, iar firmele de asigurări ar face un profit suplimentar de peste 500 de milioane de euro pe an, susține confederația.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Companiile aeriene recurg la măsuri extreme pentru a supraviețui crizei. Easyjet concediază 30% din angajați

Bombă medicală în Marea Britanie. 2.000 de cazuri de cancer, nediagnosticate săptămânal din cauza pandemiei de coronavirus