in

Ţara fără medici: 14.000 de cadre medicale au plecat din România în ultimii 6 ani



Aproximativ 11.200 de medici români lucrau la data de 1 ianuarie 2012 în ţările dezvoltate ale OECD, iar în timp ce în UE media este de 3,7 medici la o mie de locuitori, în România media este de 1,9 de medici la o mie de locuitori.

Conform ultimelor statistici furnizate de către Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România, din 2007 şi până în prezent şi-au dat demisia din sistemul autohton de sănătate peste 14.000 de medici. Aceştia au ales să plece peste graniţele ţării unde pot avea salarii mai mari şi condiţii de trai mai bune. Medicii români şi asistenţii medicali au ajuns astfel “marfa” cea mai interesantă pentru angajatorii străini care caută personal în România.

“Exodul” medicilor face ca în prezent, în Romania, să existe doar 1,9 medici la 1.000 de locuitori, în timp ce media europeană este 3,7 la 1.000 de locuitori, aşa cum rezultă din ultima monitorizare realizată de biroul european al Organizaşiei Mondiale a Sănătăşii. Potrivit Institutului Naşional de Statistică, în domeniul sănătăţii din ţara noastră mai lucrează doar 334.000 de persoane, cu 60.000 mai puţine decât în anul 2009. Aceste cifre ne situează pe penultimul loc în Europa la numărul de medici pe cap de locuitor.

Tot pe ultimele locuri din Europa ne situăm şi în ceea ce priveşte nivelul salarizării cadrelor medicale şi finanţarea sistemului sanitar. Salariul mediu net în sectorul medical românesc este de circa 280 euro, iar salariul unui medic primar este de circa 400 euro, în timp ce salariile plătite în Occident pentru medici şi asistenţi încep de la 2.000 de euro şi pot ajunge la 5000 – 6.000 euro lunar.

În contextul în care pentru şcolarizarea unui student la medicină statul român cheltuieşte în cei şase ani de facultate cel puţin 8.000 de euro, pierderea pe care o înregistrează acelaşi stat prin plecarea medicilor este enormă. Matematica arată că, anual, România pierde milioane de euro. În condiţiile în care avem cea mai mare rată de îmbolnăvire a populaţiei din zonă, prin plecarea în masă a personalului medical, asigurarea de servicii medicale de calitate de către medici specialişti este foarte greu de realizat. Foarte multe specialităţi medicale rămân neacoperite, fiind periclitată astfel chiar viaţa pacienţilor.

În ceea ce priveşte finanţarea sistemului sanitar, în acest moment România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană, în timp ce Ungaria are un buget de trei ori mai mare, iar Germania de peste 10 ori mai mare decât bugetul alocat sănătăţii româneşti. Sub-finanţarea de la noi a ajuns deja una cronică. În România se alocă pentru Sănătate, între 2% şi 4% din PIB, comparativ cu ţările central şi est-europene unde bugetul Sănătăţii a fost între 6%-8% din PIB-ul lor, iar în cazul ţărilor OECD, banii alocaţi pentru acest domeniu au urcat între 10% şi 12% din PIB-ul lor.

Motivele emigrării

Autorii studiului “Fii calificat pe piata muncii! Cresterea nivelului de calificare a angajaţilor din sanatate si asistenţă socială din Regiunea Sud- Est” au intervievat angajati si angajatori din sistemul medical privat si de stat pentru a afla ce i-ar putea determina să plece din ţară.

Pe primul loc în topul motivelor care stau la baza deciziei de a părăsi ţara se află salariile mici, după care urmează riscul de greşeli profesionale la locul de muncă (malpraxis) şi absenţa unui sistem de evaluare a competenţelor, urmată de promovare.

“În anul 2012, s-a coborât sub nivelul critic de 40.000 medici cu liberă practică în România. Avem la acest început de an doar 39.813 medici, comparativ cu 41.799 medici în 2012 şi 55.000 de medici în 1990”, atrăgea atenţia la începutul anului Colegiul Medicilor din România.

Pentru că numărul personalului medical a scăzut foarte mult în ultimii ani, cei rămaşi sunt supraîncărcaţi, lucru care duce şi la frustrări profesionale, pentru că salariile au rămas la acelaşi nivel, dar şi la acumularea unei supraîncărcări şi oboseli care duce de cele mai multe ori la malpraxis, arată cercetarea.

Medicii români, atraşi de mirajul sistemului medical din Europa sau America, ar putea pleca mult mai greu să muncească în străinătate. Autorităţile de la Bucureşti iau în calcul impunerea unor restricţii firmelor de recrutare din domeniul medical. La nivelul Uniunii Europene s-a discutat despre adoptarea unui cod de etică pentru prevenirea recrutării agresive a medicilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un mare film românesc la Cinemateca de la ICR

Victor Ponta: Doar romii vin să ia ajutoare sociale