in

Caz revoltător la Spitalul Universitar București: pacienţi loviţi şi înjuraţi de infirmiere

Imagini revoltătoare au fost filmate la Spitalul Universitar de Urgență București. Mai multe infirmiere ţipă, lovesc şi vorbesc urât cu pacienţii. Ne delimităm clar de atitudinea infirmierelor – este reacţia spitalului.

Imaginile au fost filmate de un alt pacient care a asistat la scenă. Cele 3 infirmiere fac diverse operaţiuni în jurul patului unui bolnav – îi aranjează lenjeria sau îl schimbă. Însă limbajul folosit este revoltător.

Infirmierele ţipă la pacienţi, îi jignesc şi îi tratează fără pic de empatie.

Toată scena are loc în camera de gardă a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Spitalul Universitar de Urgenta Bucureşti a avut o primă reacţie în acest caz: se delimitează în mod clar de atitudinea celor trei infirmiere. Conducerea spitalului a precizat că „nu tolereaza în niciun fel agresiunea fizică sau verbală şi se străduieşte să răspundă prin metode paşnice la toate încercările de provocare din partea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora”. „Ca urmare a imaginilor apărute în mediul online cu privire la atitudinea unor angajate ale Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Unitatea de Primiri-Urgentţe, facem următoarele precizări: Ne delimităm clar de atitudinea celor trei infirmiere. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti promovează o relaţie corectă, umană cu pacienţii, nu tolerează în niciun fel agresiunea fizica sau verbală şi se straduieşte să răspundă prin metode paşnice la toate încercările de provocare din partea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora”, a transmis unitatea medicală. În plus, comisia de disciplină a spitalului se va întruni şi va analiza cazul, iar sancţiunile vor fi în raport cu gravitatea faptelor.

Ce spune ministrul Sănătăţii

Referitor la acest caz, Sorina Pintea, a declarat, joi, că,.în opinia ei, cele trei infirmiere ar trebui să primească cea mai drastica sancţiune: desfacerea contractului de muncă. „Comisia de disciplină se va întruni mâine dimineatţă (vineri – n.red.) şi va stabili sancţiunile. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie aplicată cea mai drastică sancţiune si anume desfacerea contractului de muncă. Este clar că aceste persoane nu au ce căuta într-un spital”, a afirmat ministrul.

Click aici pentru film:  

https://www.facebook.com/sanatate.respect/videos/2404002916488650/

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Surpriză într-un supermarket din Nottingham: ”Nu mai pun niciodată mâna într-o cutie cu banane”

Britanicii revoltați de aroganța unei vedete: ”Sunt prea frumoasă pentru a găsi iubire”