in

Condamnat pentru corupţie, Adrian Severin a cugetat: «Dacă toţi suntem corupţi, înseamnă că nimeni nu e corupt»

Fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, condamnat în primă instanţă la trei ani şi trei luni de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a declarat ieri, în cadrul unei dezbateri despre justiţie, ţinută la Parlament, că dacă prea multă lume încalcă o lege înseamnă că legea trebuie schimbată şi că „dacă toţi suntem corupţi, înseamnă că nimeni nu e corupt”. La dezbatere, preşedintele Călin Popescu Tăriceanu a criticat, nu pentru prima oară, anchetele DNA, spunând că sub lupta anticorupţie se ascund abuzuri, conform Digi 24.

„Justiţia independentă nu trebuie să fie călăul libertăţilor, ci garantul libertăţilor. Or, ceea ce noi constatăm din ce în ce mai mult, mai ales prin insistenţa pe latura punitivă, că ea devine din ce în ce mai mult călăul libertăţilor”, a mai spus Severin.



Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că în perioada decembrie 2010 – martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la “Sunday Times”. La cei 100.000 de euro se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte care ar fi fost efectuate de Severin în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.

Şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat atacuri la adresa justiţiei, el fiind trimis în judecată de procurorii DNA pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Atenție, părinți! Se simplifică procedura pentru călătoria în străinătate a minorilor români

Delia, una dintre cele mai importante prezențe din showbiz-ul românesc, cântă la Londra