in

Femeile din România, bătute cu sălbăticie de parteneri. De ce acceptă situația și de ce nimeni nu intervine

Peste 170 de femei au fost ucise în bătaie, de către partenerii lor, în 2010, alte 138 și-au pierdut viaţa, în 2011, 141 românce au murit în urma violenţei domestice în 2012, iar 328 au decedat în ultimii doi ani sub loviturilor celor cu care și-au împărţit destinele. Trei programe de interes național, puse în dezbatere publică în ultima perioadă de către Agenția Națională de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), ar trebui să reducă numărul deceselor cu 10 la sută.

Cele trei programe de interes național (PIN-uri) își propun înființarea de centre pentru victime și agresori în toate județele țării, dar și reducerea cu 10% a numărului deceselor femeilor în urma violenței în familie. Măsurile propuse de ANES vin să corecteze deficitul de servicii din acest domeniu, având în vedere că, de la 1 septembrie, intră în vigoare Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenţei împotriva femeilor și a violenţei domestice (denumită și Convenția de la Istanbul), pe care România a ratificat-o prin lege, a explicat, pentru „România liberă“, secretarul de stat ANES Andra Croitoru.

Pe scurt, cele trei programe de interes național (PIN-uri) prevăd măsuri în domeniul egalității de șanse și al combaterii violenței în familie și își propun înființarea/consolidarea a 42 de centre de asistență pentru agresori, a 42 de centre de consiliere și a 16 centre în regim de urgență/recuperare pentru victimele violenței domestice. În plus, autoritățile își doresc creșterea cu 20 la sută a numărului de femei aflate în funcții de conducere și decizie, precum și creșterea numărului de femei care participă la procesul decizional.

Măsurile prevăzute în PIN-uri ar urma să fie implementate între 2017 și 2019 și beneficiază de bani de la bugetul de stat, circa 48.200.000 de lei.

Victimele acceptă situația

Motivul pentru care în România se înregistrează atât de multe cazuri de violență în familie derivă din modelul tradițional al familiei, ”în care intră inclusiv dreptul bărbatului de a abuza fizic de soția sa și, din păcate, de multe ori, și victimele acceptă această situație”, a explicat sociologul Mircea Kivu, pentru „România liberă“.

Totodată, această concepție asupra rolului bărbatului sau al femeii din familia tradițională se perpetuează în anumite medii, care ele însele sunt mai tradiționale, menționează sociologul. “Dacă ne uităm în zonele în care violența domestică este mare, sunt și alcoolism și sărăcie ridicate, nici violul nu este sancționat de colectivitate. Știm povești cu femei violate despre care s-a spus că ele sunt de vină”, a mai precizat Mircea Kivu. Acesta este de părere că soluția pentru scăderea cazurilor de violență domestică este adoptarea unui cadru legislativ mai aspru, care să îndepărteze agresorul din familie. Sociologul a mai spus că mentalitatea se va schimba ”încet, dacă nu este ajutată”.

Pe de altă parte, activista Iolanda Beldianu a atras atenția că o tendință pe care ONG-urile au remarcat-o în ultima perioadă este că au crescut cazurile în care femeile abuzate au un statut social ridicat. Pentru ele, este bine că vor exista centrele de consiliere, pentru că nu merg la Poliție și nu se adresează serviciilor sociale, de rușine sau de teama că vor fi implicate într-un scandal, a explicat activista. ”PIN-urile se referă la servicii sociale, doar că aceste cazuri de violență au un specific: violența atinge toate păturile sociale, nu doar pe cele paupere”, a declarat Iolanda Beldianu.



Violența asupra femeilor, în cifre (primul semestru al anului 2016)

Victime ale violenței în familie: 726 femei și 72 bărbați
Agresori familiali: 3.841
89 ordine de restricție inițiate, din care 10 au fost retrase
Centre pentru prevenirea și combaterea violenței – 39
Centre informare și sensibilizare a populației – 7
Centre în regim de urgență – 49
Județe unde nu există centre: Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Mehedinți, Olt, Satu-Mare, Sălaj, Tulcea, Timiș, Vrancea, Sectoarele 2,4 și 6 din București.

Câte femei au fost omorâte în bătaie

2010: 175 decese
2011: 138 decese
2012: 141 decese
2013: nu există date
2014: 142 decese
2015: 186 decese

România ocupa locul fruntaş în Uniunea Europeană la capitolul violenţa domestică. Cifrele arată că la fiecare 30 de secunde se produce o agresiune fizică asupra unei femei în ţara noastră iar 3 din 10 femei au fost agresate fizic sau psihic, de la vârste fragede. În realitate, însă, numărul lor este mult mai mare, şi asta pentru că cifrele oficiale cuprind doar cazurile care ajung în atenţia autorităţilor.

CITITI MAI MULT:

Bătute și amenințate de proxeneți. Românce obligate să se prostitueze în Spania

Căsătoria, concubinajul şi parteneriatul civil

Marele muftiu al Arabiei Saudite: Femeile care șofează „se expun RĂULUI”

Preşedintele turc Erdogan consideră că femeile fără copii sunt “incomplete”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă vânzătoare de Big Issue, imaginea Aeroportului Heathrow

Se votează mascota oficială a Campionatului Mondial 2018. Variantele sunt: o pisică, un tigru și un lup – VIDEO