in

Bătute și amenințate de proxeneți. Românce obligate să se prostitueze în Spania

Șase indivizi exploatau sexual trei tinere de naționalitate română înorașul spaniol Salamanca, informează Policia National (Poliția Națională). 

 

Proxeneții promiteau tinerelor obținerea unor locuri de muncă bine plătite, le transportau în Spania, unde le luau actele de identitate și telefoanele mobile. Apoi le băteau și le amenințau până acestea acceptau să se prostitueze.

Tinerele erau duse în apartamente din Salamanca, unde întrețineau raporturi sexuale cu diferiți clienți, iar banii erau încasați de proxeneți, mai arată Policia National.

Ancheta a început când unul dintre clienții unei fete a alertat poliția.

Conform probelor, fetele erau obligate să „lucreze” câte 20 de ore pe zi și în permanență erau supravegheate de unul dintre membrii grupului.

Pentru nu fi prinși de poliție, proxeneții schimbau frecvent apartamentele unde duceau tinerele la prostituție.

Cei șase membri ai grupului, toți din aceeași familie, au fost puși sub acuzație, iar doi dintre ei au fost rămas în închisoare.

 

Ancheta continuă, existând suspiciunea că numărul victimelor ar putea fi mai mare.

România, principalul furnizor de prostituate de pe piaţa europeană

Imagini din casa groazei din Preston. Două adolescente din România erau sclave sexuale aici

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Înotătorii români vor participa la Campionatele Europene de la Londra. Să le urăm succes!

Lumea bărcilor din Golful Cardiff