in

În România, 33.000 de persoane mor anual din cauza fumatului



La fiecare 16 minute un român moare din cauza cancerului pulmonar. Peste 80% dintre cei care au dobândit teribila maladie, au fumat o viaţă întreagă, arată Statistica Societăţii Române de Pneumologie.

La nivel global, consumul de tutun provoacă anul moartea a şase milioane de oameni, dintre care 600.000 de nefumători, fiind expuşi fumatului pasiv. În România, din cauza bolilor provocate de tutun, mor anual 33.000 de persoane şi sunt descoperite 10.000 de cazuri noi.

Mai grav este că din ce în ce mai mulţi copii încep să fumeze de la vârste tot mai fragede. La 13 ani mulţi dintre aceştia sunt deja pe cale de a deveni dependenţi.

Cancerul pulmonar este cel mai frecvent cancer la nivel mondial, cu incidenţă maximă la bărbaţi.

Peste jumătate dintre români fumătorii vor să renunţe la ţigări

Peste jumătate dintre românii fumători (56,3 la sută) susţin că şi-au propus să renunţe la acest obicei anul viitor, iar 42 la sută din ei declară că ar fi mândri şi tot atâţia că s-ar simţi mai sănătoşi dacă ar reuşi, potrivit unui studiu paneuropean, potrivit Mediafax.

Comisia Europeană a publicat, cu ocazia Zilei Mondiale Antifumat, care se sărbătoreşte astăzi, rezultatele unui studiu paneuropean care dezvăluie obiceiurile şi percepţiile cetăţenilor UE despre fumat.

Cea mai mare parte a fumătorilor care au participat la sondaj au declarat că fumează săptămânal între 70 şi 140 de ţigări (10 – 20 de ţigări pe zi). Acelaşi consum se înregistrează şi la aproape o treime – 32,4 la sută – dintre românii care fumează în mod constant.

Peste jumătate dintre fumătorii români sunt de părere că fumatul influenţează negativ desfăşurarea anumitor activităţi. Peste 20 la sută dintre respondenţi consideră că fumatul afectează performanţele sportive, iar jumătate evită călătoriile cu avionul din cauza acestui obicei.

Cu toate acestea, cifrele arată că doar 12 la sută dintre fumătorii români au încercat să scape de acest viciu.

Aceste date au fost obţinute în urma chestionării a 1.011 dintre românii fumători, în cadrul studiului paneuropean.

Campania Comisiei Europene, “Ex-fumătorii sunt de neoprit” (2011 – 2013) are ca obiectiv încurajarea locuitorilor de pe continent să renunţe la fumat, accentul fiind pus pe beneficiile obţinute de cei care reuşesc să scape de viciu.

Cetăţenii europeni beneficiază de ajutor gratuit în procesul renunţării la fumat prin iCoach, o platformă digitală de consiliere pe probleme de sănătate ce analizează obiceiurile fiecărui fumător, oferind sfaturi zilnice, personalizate, pentru a ajuta fumătorii să renunţe la acest obicei în ritmul lor, fie imediat, fie în viitorul apropiat. iCoach este un instrument digital gratuit bazat pe cercetări ştiinţifice extinse şi pe experienţa clinică a psihologilor şi a experţilor în comunicare.

Din iunie 2011, 380.819 de cetăţeni europeni s-au înscris pe iCoach, 22.325 fiind români, iar peste 40 la sută din utilizatorii europeni ai iCoach declară că au renunţat la fumat după trei luni de utilizare a platformei. Fumătorii din toate ţările Uniunii Europene au acces gratuit la iCoach în cele 23 de limbi oficiale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

S-a ajuns la judecată: Marea Britanie acuzată de discriminarea cetățenilor UE

Președintele Camerei Comunelor a vizitat Craiova