in

Teste PCR OBLIGATORII pentru cei din Marea Britanie care merg în România de sărbători. Noi măsuri de carantină, în vigoare peste câteva zile

Noi măsuri de carantină, în vigoare peste câteva zile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, luni, 6 decembrie, noi măsuri de carantină sau testare la sosirea în țară.

Acestea vor intra în vigoare începând cu 10 decembrie, la ora 00.00.

O decizie pentru introducerea Formularului de localizare a pasagerilor (PLF) încă nu a fost adoptată încă printr-o hotărâre, arată G4Media.

Potrivit noilor măsuri, cei care vin dintr-un stat care nu se află în UE, cum este Marea Britanie, trebuie să fie vaccinați și să prezinte în plus un test PCR negativ, pentru a nu intra în carantină.

În perioada 10.12.2021, ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00, persoanele nevaccinate care sosesc în România din zone roșii ale Europei urmează să intre în carantină timp de 14 zile, dacă rămân în țară mai mult de trei zile.

De asemenea, măsura carantinei va fi impusă persoanelor din afara UE, indiferent de situația epidemiologică a zonelor din care vin, cu unele excepții.

Măsuri pentru persoanele din comunitatea europeană

Pentru cei care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau din Elveția, se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat, cu o durată de 14 zile, cu următoarele excepții:

  • persoanele care sosesc din zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile ori testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele care sosesc din zona roșie și prezintă dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile.
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani
  • copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de zona din care sosesc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele care sosesc din zona roșie sunt nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele 180 de zile și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.

Noi măsuri de carantină pentru persoanele din afara UE

Pentru persoanele care sosesc din statele terțe, indiferent de clasificarea acestora, se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 14 zile, cu următoarele excepții:

  • persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

Românii care vin în țară din Marea Britanie vor trebui să prezinte teste PCR negative. Măsura se va aplica și celor vaccinați

  • copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;
  • copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele 180 de zile care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]
român traficant de droguri

Român traficant de droguri în Anglia. Susține că avea nevoie de bani pentru fiica sa bolnavă de cancer

cazurile omicron

Cazurile Omicron cresc în Marea Britanie care aprobă un nou medicament „eficient împotriva tuturor mutațiilor”