O femeie din Pitești a decis să se mute definitiv în Marea Britanie, pentru a-i „asigura o educație sănătoasă” fiicei sale.
Ea a reclamat în 2018 plățile nefiscalizate impuse în grădiniță, dar a fost ignorată TOTAL de autoritățile statului român.
Potrivit Adevărul, Mihaela Petrescu, o mamă din Pitești, indignată de neajunsurile sistemului de învățământ românesc, că a decis să plece definitiv în Anglia pentru a-i asigura un viitor fiicei sale.
În vara anului 2018, femeia a demascat pe un ton vehement faptul că părinții copiilor de la grădinița unde mergea fiica sa obișnuiesc să lase într-o cutie poștală plicuri cu bani destinați educatoarelor.
Recipientul pentru plicuri a fost instalat de asociația de părinți de la grădinița de stat „Căsuța Poveștilor“ din Pitești chiar în incinta încăperii în care copiii își desfășoară activitățile.
Tânăra s-a adresat Finanțelor din Pitești, Inspectoratului Școlar General și Ministerului Educației, reclamând că n-a primit niciodată măcar o chitanță pentru sumele de bani pe care le-a depus timp de trei ani, la rândul ei, în respectiva cutie.
În cele șapte luni care au trecut de la dezvăluirile sale, Mihaela Petrescu spune că „și-a pus în cap“ părinții și educatoarele de la Căsuța Poveștilor, motiv pentru care a fost nevoită să-și mute copilul la altă instituție de învățământ preșcolar.
Femeia afirmă că a înșirat în cererea de mutare inclusiv motivele pentru care a solicitat transferul copilului. Fetița n-a fost însă primită la altă grădiniță, motivul invocat fiind că nu mai sunt locuri.
Din toamna anului 2018, ea a înscris copilul la o unitate privată de învățământ.
Singurul răspuns la petițiile trimise a venit de la Inspectoratul Școlar Argeș care doar a recomandat sistarea respectivei practici.
Mihaela Petrescu spune că felul în care a fost tratată sesizarea a fost picătura care a umplut paharul.
La sfârșitul săptămânii trecute, femeia a plecat în Anglia, unde și-a găsit o slujbă în turism și afirmă că, în cel mai scurt timp, își va aduce și fetița pe care o creste singură.
La plecare, femeia a transmis autorităților un mesaj:
„«Vă mulțumesc» frumos că ați tratat problemele legate de banii plătiți pe educatoare cu cea mai mare seriozitate, adică zero! Pentru voi, plata acestor opționale fără chitanță individuală este cât se poate de normală și legală și, mai ales, spuneți că nu se știa de această practică (în realitate, stipulată în contractul cu grădinița).
«Vă mulțumesc» frumos că mi-ați explicat că în România se pot da cadouri (dar cine vrea să dea, nu să fiu obligată sau șantajată).
«Vă mulțumesc» că, înainte de aceste două probleme, ați tratat cu «foarte mare seriozitate» problema copilului meu, când nu își dezvoltase încă capacitatea de a urina controlat în timpul somnului și, după ce am fost pusă la colț de doamna educatoare, doamna inspectoare care trebuia să îmi rezolve problema nu a făcut nimic pentru copilul meu, ba, mai mult, a transmis absolut tot ce îi comunicasem doamnei directoare“, scrie Mihaela Petrescu.
Femeia se adresează conducerii IȘJ Argeș și oficialilor Ministerului Educației:
„Domnule Inspector Tudosoiu, m-ați întrebat când am venit la dumneavoastră în birou de ce m-am adresat presei? După tot ce s-a întâmplat, după toate sesizările făcute de mine, în care v-ați spălat pe mâini aruncând pisica de la unul la altul, dumneavoastră nu mi-ați rezolvat nicio problemă! Nici presa nu a rezolvat-o, însă prin intermediul ei au aflat și cetățenii orașului câte nereguli se fac într-un sistem de învățământ preșcolar. Am fost singura care a avut curajul să înfrunte un sistem putred până în măduva oaselor, un sistem ce nu mai are șanse de vindecare.
În afară de faptul că autoritățile locale s-au spălat pe mâini de această problemă, autoritățile naționale nici măcar nu m-au băgat în seamă, să-mi trimită un răspuns la un mail oficial. «Mulțumesc» pe această cale Ministerului Educației pentru răspunsul la solicitarea mea adresată în dată de 9.07.2018. De peste 7 luni aștept un răspuns, ca cetățean al acestei țări la mai multe probleme ce nu au fost rezolvate de către autoritățile locale din Pitești“, spune Mihaela Petrescu în mesajul transmis prin intermediul ziarului „Adevărul“.
Mihaela Petrescu le-a adresat un mesaj și părinților care au atacat-o după ce a demascat practic ilegală de la grădinița în cauză.
„Dragi părinți, atâta timp cât unii dintre voi vă ridicați și cereți celorlalți să dea bani pentru «doamne», să nu vă mai văitați pe la colțuri că vreți o țară ca afară! Atâta timp cât sunteți de acord și plecați capul când vi se cer bani, sunteți în aceeași barcă cu cei ce pretind acești bani pentru doamne.
Practica asta vine de pe vremea lui Ceaușescu, când se dădea șpagă pentru un pui sau o cafea. Vedeți, dragi părinți, ce vi s-a transmis? Uitați-va bine în oglindă, tot așa vor face și copiii voștri când vor crește! Știu, cu siguranță, că sunt mulți părinți care îmi dau dreptate, însă nu mulți au avut curajul meu de a înfrunta o clasa întreagă de oameni obedienți. Diferența între mine și voi este asta: eu îi voi transmite copilului meu să nu plece capul în fața nedreptății, să ia atitudine când i se cer bani nejustificat și niciodată să nu urmeze o turmă doar de teamă că va fi marginalizat“, mai scrie Mihaela Petrescu.
Reacția conducerii IȘJ Argeș Dumitru Tudosoiu, inspectorul general al IȘJ Argeș, recunoaște că sistemul de la Grădinița „Căsuța Poveștilor“ ridică o serie de semne de întrebare: „Practica a fost cumva propusă și agreată de către părinți, drept modalitatea prin care fiecare să-și achite contribuția către grădiniță, acel supliment de hrană pe care-l plătește fiecare părinte pentru copilul lui care participă la programul prelungit.
Într-adevăr, și mie mi s-a părut extrem de ciudat, adică mi se părea normal ca tu, ca părinte, să te duci la casieria unității, să primești o chitanță, nu să lași banii acolo și undeva, la finalul lunii, să se emită o chitanță pe numele tău, pe care o ridici sau nu. Le-am întrerupt orice practică de genul acesta, să nu se mai nască alte comentarii și alte semne de întrebare (…). Dar nu cred că doamna pleacă pentru că nu-i e copilului ei bine la grădiniță“, a replicat Dumitru Tudosoiu, șeful IȘJ Argeș, pentru Adevărul.