in

Scade interesul românilor pentru munca în străinătate. Germania, Olanda și Marea Britanie, țările preferate pentru un job în afară

Numărul de aplicări pentru joburile din străinătate continuă să scadă, iar, în luna iulie, doar 13.000 de candidaţi au căutat un loc de muncă în afara graniţei pe platforma online de recrutări eJobs.

Au fost înregistrate aproximativ 23.000 de aplicări pentru joburile din străinătate, mai puţin faţă de luna precedentă, dar şi faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Germania respectă tendinţa ultimului an şi rămâne cea mai dorită destinaţie, adunând jumătate din numărul total de aplicări. Este urmată de Olanda şi Marea Britanie, alte două ţări care au crescut semnificativ în topul preferinţelor candidaţilor români, în ultimii doi ani.

“Cu toate acestea, vedem două reveniri neaşteptate, respectiv Spania şi Italia, ţări care în ultimul an nu au reuşit să mai intre în top 10 destinaţii alese de românii care voiau să lucreze în afară. Spania este deja pe locul al patrulea. Pe locul al cincilea este Franţa, iar apoi urmează Italia. Cei mai mulţi români pleacă în aceste ţări pentru joburi în vânzări, construcţii, transport sau agricultură. O altă noutate este apariţia Ungariei în rândul ţărilor care atrag cele mai multe aplicări”, a spus Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Angajatorii din Germania nu doar au primit cele mai multe aplicări, dar au scos şi cele mai multe oferte de joburi pentru candidaţii români. Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Spania, Cipru, Italia şi Franţa sunt alte ţări pentru care, în luna iulie, au existat peste 1.000 de joburi disponibile.

Personalul medical a fost şi în luna iulie cea mai căutată categorie de candidaţi de către angajatorii străini, nevoia de medici şi asistente fiind în continuare mare în toate ţările din Europa. Alte domenii în care s-au făcut angajări masive au fost transport / distribuţie, auto / echipamente, construcţii/instalaţii, administrativ/logistică, producţie şi agricultură. Cel mai puţin căutaţi au fost specialiştii în audit şi consultanţă, cei care lucrează în publicitate, în industria farma sau în contabilitate.

În acest moment, peste 5.000 de locuri de muncă pentru străinătate sunt disponibile pe platforma eJobs.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]

Marea Britanie va efectua testare extinsă şi periodică a populaţiei. ”Apar noi tehnologii pe care le cumpărăm şi le testăm”

Proces colectiv la Londra, MILIOANE de foşti clienţi ai unui mare operator de hoteluri cer despăgubiri: ”Să păstreze responsabil datele noastre”