in

UE dă 40.000 de euro românilor care vor să se mute la țară



Uniunea Europeană îi stimulează pe tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani să migreze în zonele rurale şi să devină fermieri. Cu un plan de afaceri bine pus la punct, românii pot profita, până la data de 13 ianuarie 2012, de noul apel de proiecte finanţate din fonduri europene.

Este vorba despre finanţări nerambursabile, cuprinse între 12.000 şi 40.000 de euro, bani europeni cu care orăşenii pot pune pe picioare o mică afacere în agricultură. Fondurile vin prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), gestionate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Profilul candidatului ideal

Tânăr, până în 40 de ani, de preferinţă agricultor, calificat profesional, proprietar al unei ferme de subzistenţă (gospodărie agricolă ţărănească tradiţională), dispus să lucreze în asociaţie cu alţi fermieri. Acestea sunt, în mare, condiţiile pe care aceia ce doresc finanţări nerambursabile pe Măsura 112 trebuie să le îndeplinească. Măsura 112 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală prevede acordarea unei finanţări de cel mult 40.000 de euro pe proiect. Suma este cu 60% mai mare decât în sesiunile de finanţare anterioare.

De aceşti bani pot beneficia fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE (Unitatea de Dimensiune Economică este echivalentul a 1.200 de euro, sumă care reprezintă profitul brut realizat de pe urma exploataţiei într-un an).

După semnarea contractului, se alocă automat 60% din bani, restul de 40% urmând să intre în cont după realizarea proiectului, care poate dura cel mult cinci ani. Un alt avantaj, subliniază reprezentanţii APDRP, este faptul că trebuie aduse facturi doar pentru 30% din suma contractată. Analiza dosarului de finanţare durează circa trei luni, însă practica arată că aveţi nevoie de mai multă răbdare. 5.700 de tineri fermieri şi-au început o afacere la ţară cu bani europeni până la jumătatea acestui an.

Planul de afaceri

Tânărul care vrea să aplice pentru obţinerea acestei finanţări trebuie să prezinte un plan de afaceri care va conţine:

 

  • descrierea situaţiei iniţiale a exploataţiei agricole preluate, precum şi a etapelor şi obiectivelor stabilite în vederea dezvoltării acesteia;
  • descrierea detaliată a investiţiilor, programelor de formare profesională, serviciilor şi a altor acţiuni în vederea dezvoltării activităţilor;
  • elemente referitoare la mediu şi evaluarea principalelor riscuri;
  • descrierea modului de utilizare a întregului sprijin financiar nerambursabil solicitat;
  • demonstrarea viitoarei viabilităţi economice a exploataţiei agricole, cu o calculaţie de costuri, venituri şi cheltuieli realizate, respectând standardele comunitare, în condiţii de piaţă şi de concurenţă.

 

Cum se acordă banii

Sprijinul de instalare va fi acordat în două tranşe de plată. Prima tranşă se va acorda la data aprobării de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a solicitării pentru acordarea sprijinului şi este de 60% din valoarea totală a sprijinului pentru instalare. A doua tranşă, de 40% din valoarea sprijinului, se va acorda la îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri. Verificarea condiţiilor pentru acordarea celei de-a doua tranşe nu va depăşi 36 de luni de la data aprobării de către APDRP a deciziei pentru acordarea sprijinului.

Până la cea de-a doua tranşă de plată, beneficiarii trebuie să realizeze toate investiţiile pentru modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei propuse în Planul de afaceri. De menţionat este faptul că tinerii fermieri trebuie să restituie întreaga sumă primită dacă îşi încetează activitatea agricolă mai devreme de trei ani de la data depunerii solicitării de plată pentru cea de-a doua tranşă.

Viaţa la ţară creşte speranţa de viaţă

Viaţa la ţară, în aer curat, cu multă mişcare şi alimente în marea lor majoritate naturale adaugă încă 10 ani speranţei de viaţă, spun medicii. Incidenţa afecţiunilor respiratorii, obezităţii şi a bolilor asociate (diabet, boli de inimă) e mult mai mică în rândul oamenilor care trăiesc în mediul rural faţă de cei de la oraş. “Alimentele produse în gospodărie nu sunt ecologice, dar au un avantaj clar faţă de cele din comerţ: sunt proaspete, nu conţin aditivi, sunt mai sigure pentru sănătate şi aş spune că au şi un gust mai bun. În plus, munca din gospodărie asigură mult peste cele 30 de minute de efort fizic recomandate zilnic, ceea ce înseamnă un risc mai mic de boli de inimă sau diabet. Cei din mediul rural au şi plămânii mai sănătoşi, pentru că poluarea este minimă”, explică medicul nutriţionist Eduard Adamescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cursă Wizz Air din Băneasa, la un pas de un dezastru aerian

UK: Grădiniță gratuită pentru copiii de 2 ani