in

Un cercetător român din Londra va conduce Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România

Viitorul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va fi Adrian Gheorghe, cercetător în economia sănătății la Imperial College London, potrivit Libertatea.

Acesta a făcut parte din echipa lui Vlad Voiculescu și în primul mandat al acestuia la Ministerul Sănătății.

Adrian Gheorghe (35 de ani) este un cercetător român în Londra, cu expertiză în finanțarea sănătății, evaluarea economică a intervențiilor de sănătate publică și povara economică a bolii.

Din noiembrie 2018, Gheorghe lucrează, ca senior health economist, în departamentul de epidemiologie a bolilor infecțioase la Imperial College London.

Românul are un doctorat la Universitatea din Birmingham, obținut în 2013 și a lucrat timp de doi ani la London School of Hygiene and Tropical Medicine, fiind cercetător în evaluare economică în Departamentul de Sănătate Globală și Dezvoltare.

Florin Cîțu, prima declarație despre Brexit: „Românii vor putea lucra și studia în Regatul Unit doar cu viză”

Între 2015 și 2018, Gheorghe a lucrat ca „economist în sănătate” la Oxford Policy Management, o firmă de consultanta în dezvoltare internațională care își propune să ajute țările cu venituri mici și mijlocii să atingă creșterea economică și să reducă sărăcia prin reforma politicilor publice.

În 2016, Adrian Gheorghe a făcut parte din echipa lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății. Printre proiectele la care a lucrat acesta se numără mecanismul de feedback al pacientului, menit să-i ajute pe pacienți să sesizeze actele de corupție din spitale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]

Medic din Londra: Un pacient infectat cu COVID a murit în timp ce vorbea la telefon cu soția sa

Marea Britanie și Spania, în conflict din cauza situației din Gibraltar. „Nu există un plan B”