in

Zi decisivă pentru Oltchim. Circul privatizării continuă



Astăzi este o zi decisivă pentru Oltchim deoarece este ultima zi în care Dan Diaconescu mai poate semna contractul pentru preluarea combinatului chimic. Contextul acestei preluări rămâne incert, având în vedere că în ultima săptămână au avut loc mai multe negocieri între şeful postului de televiziune OTV şi reprezentanţii Ministerului Economiei care au eşuat.

În timp ce angajaţii neplătiţi de două luni protestează zi de zi, aşteaptând să vadă dacă Dan Diaconescu vine cei 45 de milioane de euro, patronul OTV dă vina în continuare pe autorităţile statului. În lipsa unui consens în cursul acestei zile, licitaţia va fi anulată.

Diaconescu a ieşit din negocierile de la Ministerul Economiei, pentru a anunţa că a cerut ca presa să aibă acces la discuţii şi să transmită negocierile în direct, fiind nemulţumit de modul cum acestea decurg. “Ne-am dat seama că vânzătorul este ostil. Ne cer banii în avans fără să ne ofere niciun fel de contract şi nicun fel de garanţie asumată în contact”, a acuzat omul de televiziune.

“Am încercat şi astăzi să negociem cu actualul Guvern felul în care vom putea salariile în avans. Am cerut de asemenea să discutăm despre ceea ce Oltchim are nevoie, despre Arpechim, despre Electrica, CFR sau AVAS. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat sus. Au trecut aproape două ore, moment în care mi-am dat seama că vânzătorul este unul ostil şi total împotriva celui care a câştigat licitaţia. Am cerut ca presa să intre în şedinţă pentru a transmite în direct tot ce se întâmplă acolo. Să vedeţi batjocora la adresa cetăţenilor, ca să vedeţi felul în care guvernanţii vor să ne tragă pe sfoară, ca să vedeţi degetul pe care noi l-am întins ca să semnăm contractul, să vedeţi cum ei vor să ne ia mâna toată”, a declarat Dan Diaconescu.

Potrivit acestuia, Remus Vulpescu, şeful Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, a refuzat însă să primească reprezentanţii presei la negocieri.

Are Diaconescu banii?

Omul de televiziune nu a făcut încă dovada că deţine cei 45 de milioane de euro pentru preluarea acţiunilor Oltchim. Premierul Victor Ponta a declarat că, prin refuzul de a semna contractul pentru privatizarea Oltchim, Dan Diaconescu a dovedit că nu are bani.

Întrebat în mai multe rânduri dacă, pe 1 octombrie, va face plata celor 45 de milioane de euro, patronul OTV a evitat de fiecare dată un răspuns clar, menţionând că are la dispoziţie două conturi, unul de 46 de milioane de euro, într-o bancă din Olanda, şi altul de 91 de milioane de dolari, într-o altă bancă “îndepărtată”.

În cazul în care Diaconescu nu va achita până la ora 24:00, preţul pe acţiuni, Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului, urmând ca în maximum şase luni să fie reluat procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Patronul OTV a promitea sâmbătă, cu 48 de ore înainte de expirarea termenului limită, în faţa camerelor de luat vederi, că pe 1 octombrie va scoate din contul său trei milioane de euro, “în saci”, pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim Râmnicu Vâlcea. Diaconescu a precizat că înainte de a duce “sacii de bani” la Oltchim, îi va arăta premierului Ponta, să vadă “dacă sunt falşi”. Un alt afacerist cunoscut pentru plăţile “la sacoşă”, Gigi Becali, a declarat pentru o televiziune că suma nu ar necesita un asemenea efort, şi că doar în costum ar încăpea două milioane de euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Căsătoria, concubinajul şi parteneriatul civil

8 români închiși pentru jaf în Marea Britanie