in

Căsătoria, concubinajul şi parteneriatul civil



Cititorii Ziarului Românesc pot apela la sfaturile avocatului Mihaela Pădure, înscrisă din 2009 în baroul londonez. Cei care au nevoie de un sfat competent, pot trimite întrebările pentru Mihaela Pădure la adresa [email protected]. În acest articol vorbim despre drepturile pe care le au cuplurile care sunt căsătorite, care trăiesc împreună sau care formează parteneriate civile (pentru cuplurile de acelaşi sex).

Căsătoria

Dacă plănuiţi să vă căsătoriţi, trebuie, ca pas premergător, să prezentaţi anumite documente şi informaţii personale. Este necesar ca reprezentanţii Consiliul local să cunoască planurile dvs în avans. Trebuie deasemenea să conştientizaţi legile cu privire la imigrare care se aplică dvs şi viitorului soţ. Dacă sunteţi deja căsătoriţi şi doriţi eliberarea unei copii a certificatului de căsătorie, puteţi intra în posesia acesteia făcând cerere la consiliul local sau la instituţia religioasă unde căsătoria a avut loc. Există şi General Register Office (GRO) care ţine evidenţa şi păstrează copii ale tuturor căsătoriilor înregistrate în Anglia şi Wales.

Cu privire la desfăşurarea ceremoniei căsătoriei civile, am făcut referire pe larg la acest subiect în unul dintre numerele anterioare ale ziarului.

Parteneriatul civil

Cuplurile de acelaşi sex beneficiază de recunoaşterea legală a relaţiei dintre ei. Astfel, aceste cupluri sunt tratate asemenea cuplurilor căsătorite pe o scară largă a chestiunilor legale, incluzând:

 

– Taxele, inclusiv taxa de succesiune;

– Beneficiile care decurg din calitatea de angajat;

– Cele mai multe drepturi privitoare la pensii;

– Beneficiile băneşti, tax credits şi child support;

– Obligaţia de a asigurara întreţinerea partenerului civil şi a copilului/copiilor rezultaţi din parteneriatul respectiv;

– Posibilitatea de a aplica pentru responsabilitatea părintească faţă de copilul partenerului civil;

– Protecţia împotriva violenţei domestice;

– Imigrarea şi naţionalitatea.

Pentru înregistrarea parteneriatului civil, primul pas îl reprezintă, ca şi în cazul cuplurilor care vor să se căsătorească, notificarea Consiliului local cu privire la intenţia de oficializare a relaţiei dintre parteneri din punct de vedere legal. Ulterior, procesul de înregistrare a parteneriatului civil în registrele de stare civilă, este similar celui care se aplică căsătoriilor.

Concubinajul

Există peste 4 milioane de cupluri în Anglia şi Wales care trăiesc în concubinaj şi cărora li se asigură protecţie legală în anumite arii de drept. Cu toate astea, aceste persoane şi familiile lor au de departe mai puţine drepturi şi obligaţii comparativ cu persoanele care formează un parteneriat civil şi cuplurile căsătorite.

Există multe persoane care consideră în mod eronat că, după câţiva ani de concubinaj, beneficiază de aceleaşi drepturi conferite cuplurilor căsătorite; realitatea este că, în cazul lor, aceste drepturi au o sferă mult mai restrânsă faţă de cei căsătoriţi.

Dacă formaţi un cuplu şi trăiţi împreună ca atare, există posibilitatea să luaţi anumite măsuri pentru a vă proteja, atât pe dvs, cât şi pe partenerul pe care îl aveţi. Există deasemenea, anumite modalităţi de a minimaliza problemele legale şi financiare care pot apărea în situaţia unei despărţiri sau în cazul în care unul dintre parteneri decedează.

Av. Mihaela Pădure


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Chef Loredan vă recomandă Salată de fructe cu înghețată de vanilie, pepene galben, rodie, sirop din fructul pasiunii și suc natural de portocale

Zi decisivă pentru Oltchim. Circul privatizării continuă