Oamenii credeau că poartă o mască mai ciudată, însă au fost șocați când au văzut ce avea de fapt bărbatul în jurul gâtului.
Un bărbat a fost surprins într-un autobuz din Manchester în timp ce purta în jurul gâtului, în loc de mască, un… șarpe.
Pasagerii au fost șocați când și-au dat seama că masca omului este de fapt vie.
Bărbatul, scrie Daily Mail, care a șocat tot autobuzul, este unul dintre cei care își bat joc de restricțiile pentru pandemie.
Oamenii credeau că poartă o mască, dar și-au dat seama ce are de fapt bărbatul în jurul gâtului abia când reptila a început să se miște.
Un pasager, care a cerut să nu fie numit, a spus că a crezut inițial că bărbatul purta o „mască ciudată”, înainte să vadă șarpele alunecând spre încheietura mâinii.
Utilizarea unei măști în transportul public este în prezent obligatorie în Anglia, cu excepția celor care sunt scutiți din motive de vârstă, sănătate sau handicap.
O femeie în vârstă de 46 de ani a declarat pentru Manchester Evening News: „Îi înfășura fața ca o mască atunci când a urcat în autobuz. La început am crezut că are o mască, apoi a început să se târască. A fost cu siguranță distractiv.”